|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Obligaţii declarative cu termen în luna mai 2011 

Obligaţii declarative cu termen în luna mai 2011

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea informează contribuabilii că, în luna mai 2011, trebuie să depună la Fisc, după caz, documentele precizate mai jos.
 
Până la 6 mai:
– Declaraţia de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, formular 092. Se depune de către persoanele juridice şi persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au efectuat achiziţii intracomunitare în luna aprilie 2011 şi sunt obligate să-şi modifice perioada fiscală devenind plătitori de TVA lunar. Reglementare: OPANAF nr. 1.165/2009.
 
Până la 10 mai:
– Declaraţia de înregistrare fiscală/de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, formular 010. Se depune de către persoanele juridice, care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire (35.000 de euro, la cursul Băncii Naţionale a României de la data aderării la Uniunea Europeană – 3,3817 lei). Reglementare: art. 152, alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OMEF nr. 2.296/2007;
– Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, formular 070. Se depune de către persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire (35.000 euro, la cursul BNR de la data aderării la UE – 3,3817 lei). Reglementare: art. 152, alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OMEF nr. 262/2007;
– Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane fizice române, formular 020. Se depune de persoanele fizice, altele decât persoanele fizice române care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire (35.000 de euro, la cursul BNR de la data aderării la UE – 3,3817 lei). Reglementare: art. 152, alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OMEF nr. 262/2007.
 
Până la 15 mai:
– Declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare pentru obligaţiile de declarare aferente operaţiunilor desfăşurate în luna aprilie 2011, formular 390 VIES. Reglementare: art. 156 indice 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OPANAF nr. 76/2010;
– Declaraţie privind veniturile realizate din România pentru declararea veniturilor obţinute în anul 2010 din: activităţi independente; cedarea folosinţei bunurilor; activităţi agricole pentru care venitul net se stabileşte în sistem real; transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise; operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni similare, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, formular 200. Reglementare: art. 83, alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OPANAF nr. 233/2011;
– Declaraţie privind veniturile realizate din străinătate, pentru declararea veniturilor obţinute în anul 2010 din străinătate din: profesii libere, activităţi comerciale, valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală, cedarea folosinţei bunurilor, activităţi agricole, dividende, dobânzi, premii, jocuri de noroc, transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, transferul titlurilor de valoare, câştiguri din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract şi alte operaţiuni similare, investiţii, pensii, precum şi alte venituri obţinute din străinătate – formular 201. Reglementare: art. 90, alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OPANAF nr. 233/2011;
– Declaraţie privind venitul estimat se depune de contribuabilii care în anul anterior au realizat pierderi şi cei care au realizat venituri pe perioade mai mici decât anul fiscal, precum şi cei care din motive obiective, estimează că vor realiza venituri care diferă cu cel puţin 20% faţă de anul fiscal anterior – formular 220. Reglementare: art. 81 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal; OMEF nr. 2.371/2007;       
– Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual şi deducerea cheltuielilor efectuate pentru economisirea în sistem colectiv pentru domeniul locativ pentru redirecţionarea sumei de 2% din impozitul anual din salarii datorat în anul 2010 – formular 230. Reglementare: art. 57 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal; OMEF nr. 2.371/2007.
 
Până la 25 mai:
– Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, cu termen lunar pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii aprilie 2011, formular 100. Reglementare: OPANAF nr. 101/2008, modificat prin OPANAF nr. 73/2011;
– Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, cu termen lunar, pentru obligaţiile aferente lunii aprilie 2011, formular 112. Reglementare: HGR nr. 1.397/2010;
– Decontul de taxă pe valoarea adăugată, cu termen lunar, pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii aprilie 2011, formular 300. Reglementare: art. 156 indice 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OPANAF nr. 183/2011;
– Decontul special de taxă pe valoarea adăugată, pentru contribuabilii înregistraţi în scopuri de TVA, conform art. 153 indice 1 din Codul Fiscal şi care au efectuat: achiziţii intracomunitare în luna precedentă, achiziţii intracomunitare de mijloace de transport care nu sunt considerate noi conform art. 125 indice 1 alin. (3), contribuabilii care au efectuat achiziţii de servicii intracomunitare pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA, precum şi pentru contribuabilii neînregistraţi şi care nu au obligaţia înregistrării, care au efectuat achiziţii intracomunitare de mijloace de transport noi sau produse accizabile, formular 301. Reglementare: art. 156 indice 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OPANAF nr. 30/2011;
– Declaraţia privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii aprilie 2011, formular 224. Reglementare: OMEF nr. 2.371/2007;
– Declaraţie privind veniturile din activităţi agricole – impunere pe norme de venit se completează şi se depune de către persoanele fizice care realizează în anul 2011 venituri în bani şi/sau în natură provenind din cultivarea şi valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor în sere şi solarii special destinate acestor scopuri şi/sau în sistem irigat, din cultivarea şi valorificarea arbuştilor, plantelor decorative şi ciupercilor, din exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole şi altele asemenea, pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit – formular 221. Reglementare: art. 74 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal; OMEF nr. 2.371/2007.
 
Până la 30 mai:
– Situaţiile financiare anuale. Se depun de către societăţile comerciale/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, pentru exerciţiul financiar 2010. Reglementare: OMEF nr. 2.870/2010; Legea nr. 82/1991 a contabilităţii, republicată cu modificările şi completările ulterioare.

Leave a Response