Primarul Ciucă din Olăneşti s-a îmbolnăvit subit de “ilegalită cronică”
După ce Instituţia Prefectului a descoperit zeci de nereguli la Băile Olăneşti,
Primarul Ciucă din Olăneşti s-a îmbolnăvit subit de „ilegalită cronică”
• „Doctorii” care-l pot trata pe edil sunt procurorii DNA
• „Am început cu Olăneşti, iar actualul primar, Gheorghe Ciucă, a încasat o amendă de 20.500 de lei pentru că a emis un aviz de construcţie nejustificat. Pe fostul primar, dacă era după mine, l-aş fi băgat la puşcărie pentru tot ceea ce a stricat, dar legea prevede doar amenzi: i-am dat 19.500 de lei pentru un aviz emis în construcţii, 4.500 de lei pentru o construcţie nelalocul ei şi 14.500 de lei pentru investiţii aiurea. Am depistat lucrări care pun în pericol mediul încojurător. Avem pe listă următoarea oprire, la Govora, dar menţionez că nu va scăpa nici o staţiune neverificată„, afirmă prefectul Petre Ungureanu
Prefectul de Vâlcea, Petre Ungureanu s-a arătat în ultima perioadă indignat de modul în care lucrează unii primari din Vâlcea, dar şi de modul în care solicită mereu bani la Guvern, fără a putea demonstra unde folosesc acele sume. De asemenea, el a iniţiat controale amănunţite în staţiunile vâlcene (majoritatea conduse de primari din opoziţie) pentru a verifica legalitatea emiterii autorizaţiilor de construcţie. Din cauza unui astfel de control, primarul de la Băile Olăneşti a ajuns la spital, acesta fiind amendat cu sume foarte mari. Nu a scăpat de amenzi nici fostul primar.
Unii primari nu ştiu să gestioneze lucrările edilitare
Ungureanu a declarat că nu va mai semna nici un proiect de hotărâre dacă primarii nu sunt capabili să justifice sumele pe care le solicită. „Nici dacă mă ameninţă că mă dă afară cineva nu voi semna un proiect de hotărâre de guvern care să nu aibă justificarea necesară. Un primar mi-a cerut acum, de curând, 14 miliarde, dar când i s-au cerut documentele nu a putut să le justifice. La sumă sunt emise facturi, dar fără nici o recepţie de lucrări. În altă localitate s-au cerut 28 de miliarde de lei pentru o lucrare executată deja, dar nu au putut să îmi dovedească cum s-a făcut licitaţia”, a spus prefectul de Vâlcea. Acesta s-a arătat dezamăgit de unii edili, care pur şi simplu nu înţeleg că se află în funcţii importante şi nu ştiu să gestioneze lucrurile. „Să nu îşi facă iluzii cineva că voi semna un proiect de hotărâre de Guvern pentru că mă presează cineva sau că cineva îmi promite sau mă ameninţă. Nu putem plăti o lucrare de 14 sau 28 de miliarde fără să cerem situaţia de lucrări sau recepţia. Până va veni, peste un an sau doi, Curtea de Conturi, ce aşteptăm, doar DNA-ul?! Îmi este greu uneori să cred că avem oameni în funcţii importante care nu înţeleg că ei sunt ordonatori de credite şi răspund”, conchide Petre Ungureanu.
Primul avertizat a fost directorul executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Narcisa Urea, care, deşi s-a distrat copios în timpul şedinţei, buna dispoziţie i-a cam pierit în momentul în care Petre Ungureanu a avertizat-o că va „trebui să stea cu nasul la gura furnalului să vadă dacă fumul care iese este în regulă” şi a sfătuit-o să îşi ia rolul în serios. Instituţia Prefectului tocmai a finalizat un control la toate instituţiile care folosesc substanţe periculoase şi sunt sursă de poluare, raportul urmând a fi trimis la Bucureşti. În acest raport însă prefectul va cere înlocuirea unor directori. „Puteţi să plângeţi unde doriţi. Acolo unde am constatat deficienţe în modul de organizare şi de conducere eu propun, ei vor dispune. Sigur, nu pot eu să vă schimb, dar pot propune. Sunt câţiva care nu ar trebui să stea liniştiţi în funcţii. Nu mă interesează populismul ieftin, nu m-au pus aici ca să fiu drăguţ şi simpatic, nu candidez la nimic, nu mă interesează să fiu elegant, mă interesează să fiu eficient şi veţi vedea că aşa va fi”, a încheiat supărat Petre Ungureanu.
„Primarul a simulat infarctul”
Reprezentantul Guvernului afirmă că un primar chiar a simulat un infarct. Deşi s-a ferit să rostească vreun nume, toată lumea ştie că este vorba despre primarul staţiunii Băile Olăneşti, unde prefectul a trimis în ultima perioadă controale. „Un primar făcea spume la gură că aceste controale sunt direcţionate politic şi a mimat un infarct. Dacă nu se pricepe în ceea ce face trebuia să spună asta. Candidezi totuşi la o funcţie importantă. Întrebat de ce nu angajează specialişti, ne-a spus că posturile sunt ocupate. I-am arătat că are un post vacant de trei ani de zile”, a precizat prefectul Petre Ungureanu. Deşi reprezentantul Guvernului în teritoriu s-a ferit să rostească numele edilului, este vorba despre Gheorghe Ciucă, alesul local din Băile Olăneşti, cel care a fost în ultimele săptămâni internat la spital. Menţionăm că în perioada în care figura „internat” în spital, Ciucă se afla în localitatea Runcu, unde a participat la o o festivitate organizată de colega sa de partid, Maria Dina. O comisie formată printr-un ordin al prefectului a luat la control toate staţiunile din judeţul Vâlcea, iar Băile Olăneşti a fost prima pe listă, urmată de Băile Govora, Călimăneşti şi altele.
Scopul este acela de a verifica modalitatea în care s-au emis autorizaţii de construcţie pentru unele obiective, daca acestea afectează sau nu mediul şi populaţia şi cât se respectă legea în construirea lor. Prefectul este pus nu doar pe actualii primari, ci chiar şi pe foştii gospodari ai localităţilor. „Am început cu Olăneşti, iar actualul primar, Gheorghe Ciucă, a încasat o amendă de 20.500 de lei pentru că a emis un aviz de construcţie nejustificat. Pe fostul primar, dacă era după mine, l-aş fi băgat la puşcărie pentru tot ceea ce a stricat, dar legea prevede doar amenzi: i-am dat 19.500 de lei pentru un aviz emis în construcţii, 4.500 de lei pentru o construcţie nelalocul ei şi 14.500 de lei pentru investiţii aiurea. Am depistat lucrări care pun în pericol mediul încojurător. Avem pe listă următoarea oprire, la Govora, dar menţionez că nu va scăpa nici o staţiune neverificată”, afirmă Ungureanu. „Îmi este greu să cred că avem oameni în funcţii importante, care nu înţeleg că ei sunt ordonatori de credite şi răspund de ceea ce se întâmplă. Voi face tot ce e posibil ca să atrag răspunderea şi a foştilor primari. Vă promit că toate cunoştinţele mele administrative şi juridice în perioada următoare vor fi puse în slujba acestui ideal. Să îi chemăm la răspundere şi pe foştii directori şi primari”, ameninţă prefectul Ungureanu.
Nu doar foştii primari sau directori au fost luaţi în colimator de Ungureanu, ci chiar şi foştii prefecţi, care vor trebui să dea socoteală pentru unele documente, cum ar fi titluri de proprietate pe terenuri. „Comisia judeţeană a dat terenul unor obşti, zeci de hectare pe care erau construcţii, iar în hârtii spune că acolo era teren cu vegetaţie sau teren agricol. Nu se poate aşa ceva. Plecăm din funcţie şi ne vedem înscris pe un tabel că am fost într-o funcţie dar ne punem semnătura pe nişte prostii”, a concluzionat prefectul.
Amendaţi pentru indisciplină urbanistică
În urma controlului efectuat s-au constatat mai multe aşa-zise „acte de indisciplină urbanistică”. Astfel, unele construcţii au fost executate fără autorizaţii, respectiv amplasarea chioşcurilor din lemn/PVC pe aleea Izvoarelor, precum şi construirea bazarului din parcul central. De asemenea, a fost considerată ilegală şi construirea unui zid de sprijin cu drenuri de către o persoană fizică. Se executaseră astfel lucrările de terasamente şi fundaţiile zidului din beton, fără să aibă la bază un proiect şi fără autorizaţie. În alte cazuri s-a constatat nerespectarea autorizaţiei, la extinderea unui hotel, construcţie în curs de execuţie, aflată la stadiul de structură, care nu respectă proiectul anexă la autorizaţie din punct de vedere al formei construcţiei în zona demisol şi parter şi din punct de vedere al faţadelor.