|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Trafic feroviar perturbat de hoţi 

Trafic feroviar perturbat de hoţi

Ieri noapte, poliţiştii Biroului Transporturi au fost sesizaţi cu privire la faptul că între staţiile CFR Popeşti şi Cernişoara, situate pe Secţia de cale ferată nr. 205 Băbeni-Alunu au fost întrerupte comunicaţiile telefonice. Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii au constatat că în interiorul tunelului Groşi, situat între staţiile Popeşti şi Copăceni, persoane necunoscute au tăiat şi sustras aproximativ 100 de metri de cablu telefonic. Procedând la cercetarea zonei învecinate, la aproximativ 400 de metri de accesul în tunel, în apropierea drumului 676 C, a fost găsit cablul sustras, care fusese rulat în patru colaci. Poliţiştii au deschis un dosar penal şi continuă cercetările în vederea identificării şi tragerii la răspundere penală a autorilor.

În ultima săptămână, poliţiştii Biroului de Poliţie Transporturi Vâlcea şi cei din cadrul posturilor de poliţie TF subordonate au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea unui climat corespunzător de siguranţă publică în staţii şi pe trenurile de persoane, combaterea faptelor de natură contravenţională şi penală (furturi de la călători, de la infrastructura feroviară, aruncări cu piatra asupra garniturilor de tren, etc.) şi a fenomenului de călătorie frauduloasă, sens în care au fost organizate şi executate două acţiuni împreună cu efective de jandarmi şi salariaţi CFR cu drept de control. Aceştia au patrulat astfel în 47 de trenuri şi 39 de staţii şi au fost depistaţi 71 de călători frauduloşi, de la care au fost încasate suprataxe în valoare de 560 de lei, au fost efectuate 17 controale şi au fost constatate 2 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 400 de lei.

Leave a Response