Tu eşti Câlea, Adevărul şi Viaţa
Tu eşti Câlea, Adevărul şi Viaţa
Dumitru Sârghie („Linia Întâi” – Olt)
Fără a-mi permite să fac o apreciere generală privind greutatea morală şi profesională a jurnaliştilor vâlceni, pot spune – dragi cititori – că am cunoscut aici un ziarist fabulos în şiretenia sa, un şmecher absolut, pe care l-aş numi generic Amăicăliţului. După numele unui celebru personaj al lui Marin Preda, din romanul „Cel mai iubit dintre pământeni”.
Inteligent ca un şarpe, fals moralist, lipsit de scrupule şi oportunist până-n celula mamă, Amăicăliţului scrie când cu mâna stângă, când cu mâna dreaptă. A avut două mâini stângi, atunci când a elogiat PSD-ul, fiind atunci în solda acestui partid, iar acum are două mâini drepte, cu care semnează ştatul de plată la PDL.
Este foarte bine instruit în operaţiuni de lansare a lozincilor portocalii şi, mai ales, este un intrigant de primă mână, inflamând şi infestând masiv corpul jurnalistic vâlcean, spaţiul cultural şi scena politică judeţeană. Are multe victime la activ, din mai toate domeniile, victime la care, altădată, când era flămând, el a apelat, în genunchi, cu umilinţă… „Succesurile” sale nu se bazează neapărat pe harul său scriitoricesc (fiindcă, recunoaştem, are dar de la natură de a scrie), ci pe faptul că, în timp ce adversarii săi luptă cu floreta în mână, individul utilizează ghioaga, lovindu-i direct în moalele capului…
Acela care vrea să-i pună acestui individ beţe în roate are de-a face cu gărzile „patriotice” ale partidului de guvernământ, primind o pedeapsă exemplară, pentru ofensă adusă unei autorităţi publice de rang înalt. Adică unui poet-angagé, care pupă-n cur la nivel absolut…
Recunosc faptul că Amăicăliţului ar fi făcut faţă, utilizând aceleaşi tehnici jurnalistice subversive şi diversioniste, atât Portugaliei lui Salazar, cât şi Spaniei lui Franco, bolborosind lozinci de genul: „Totul e bine, în cea mai bună dintre lumile posibile!”
Amăicăliţului scrie cărţi care se citesc singure şi pe care i le cumpără partidul pe bani grei, fiindcă membrii PDL sunt obligaţi să declare public că îi citesc toate apariţiile, lansând pe piaţă omagii şi aprecieri elogioase, după nişte texte scrise tot de ipochimen. Care se lăfăie în umbra propriului său portret, declarând ritos, ca să-l audă Băsescu şi Boc: „Lupta partidului nostru cu inamicul nu s-a terminat. Trebuie să fim vigilenţi, tovarăşi, duşmanul de clasă se mişcă încă şi atentează la cuceririle noastre revoluţionare…” Sub această deviză, el a scris, recent, în ziarul său, că Emil Boc a efectuat o vizită de prietenie la Vâlcea, unde primarul a fost primit, chipurile, cu ovaţii şi aplauze, deşi, în realitate, a fost bombardat cu ouă roşii şi huiduit copios…
Se aşteaptă ca recompensa de la partid să vină imediat, pentru ultimele sale servicii mincinoase… Pentru că, nu-i aşa, partidul e în toate, el îţi rezolvă toate problemele, de creaţie, de erecţie, de direcţie, de congestie şi chiar de… digestie!?
Dar vai (!): „Vine vremea, vine ora, vine timpul tuturora!”, iar Amăicăliţului a început să dea semne de nelinişte. Are coşmaruri şi vise tulburi… Se tot face prin vis că un balaur roşu vrea să-l înghită cu… morcov cu tot. Amăicăliţului cade în genunchi (de fapt, el s-a născut în genunchi), cere îndurare, plânge, se zbate neputincios, iar balaurul roşu îi fluieră la ureche, cu limbile sale de foc: „Ascultă, pramatie, în viaţă sunt posibilităţi care se pot şi posibilităţi care nu se pot!” Cu o ultimă suflare, poetul de curte îngaimă: „Măria Ta, salvează-mă, fiindcă tu eşti Câlea, Adevărul şi Viaţa!, nu-i aşa!?”
Balaurul roşu redevine om, ia pe deplin înfăţişarea actualului preşedinte al PSD şi al CJ Vâlcea şi-i spune lui Buican (asociatul, dar şi adversarul său politic) cu o mină îngăduitoare: „Băi, Cristi, hai să-l adoptăm pe acest pitecantropus erectus, fiindcă – iată – ştie să surâdă!”
Atenţie, ziarişti vâlceni, de mâine, Amăicăliţului va întoarce armele… Zdrang!