Primarul Romeo Rădulescu va aloca 2 milioane euro pentru două drumuri “periferice”
Primarul Romeo Rădulescu va aloca 2 milioane euro pentru două drumuri „periferice”
La „sfaturile tehnice” ale primarului Romeo Rădulescu, consilierii locali au aprobat zilele trecute studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Modernizare drum – strada Buda şi strada Arinilor”, la valoarea estimată în devizul general de 1,2 milioane euro. Totodată, consilierii au mai aprobat studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Lucrări conexe în vederea modernizării drumului strada Arinilor şi strada Buda”, la valoarea estimată în devizul general de circa 840.000 euro.
Asta înseamnă că pentru modernizarea a două drumuri fără importanţă majoră pentru Râmnic, Romeo Rădulescu este pregătit să arunce suma de peste 2 milioane euro. Drumurile sunt amplasate în intravilanul municipiului Râmnicu Vâlcea, zona de vest, pe malul drept al râului Olăneşti, suprapus peste actualele străzi Arinilor (parţial) şi Buda până la limita sud-vestică a municipiului. „Lucrarea este necesară, zona Buda fiind una din principalele artere în plină dezvoltare, legată de extinderea municipiului Râmnicu Vâlcea.
Din anul 2005, pe ambele părţi ale străzii s-a construit masiv fiind actualmente executate sau în curs de execuţie circa 300 locuinţe individuale sau chiar în asociaţie de mai multe familii. În consecinţă, administraţia municipiului a investit într-o serie de utilităţi (canalizare menajeră, apă potabilă) la care se adaugă şi reţele electrice, telefonie şi de cablu. Singurul aspect nerezolvat îl constituie modernizarea străzii şi colectarea apei pluviale, lucru care nu permite accelerarea ritmului de dezvoltare al zonei, creând mari greutăţi locuitorilor ei, dar şi serviciilor de salvare, pompieri, poştă, aprovizionare, etc. Trebuie menţionat că locuitorii îşi fac aprovizionarea în exclusivitate din zona centrală a municipiului, parcurgând distanţe mari, în lipsa mijloacelor de transport în comun Aceleaşi greutăţi le întâmpină elevii, care parcurg zilnic distanţe de circa 5 km dus şi 5 km întors pe jos. În aceste condiţii, lucrarea este necesară, ea constituind una din priorităţile investiţionale ale municipiului Râmnicu Vâlcea. De asemenea drumul se continuă până în oraşul Ocnele Mari, acesta devenind un drum inter-orăşenesc, scurtând legătura între localităţile Râmnicu Vâlcea şi Ocnele Mari cu minim 15 km.
Implementarea Programului naţional de dezvoltare a infrastructurii va dezvolta mai multe proiecte de investiţie în infrastructură, va influenţa economia României, va promova creşterea economică şi va crea locuri de muncă. Totodată, va ajuta la îmbunătăţirea vieţii şi siguranţei cetăţeanului. Modernizarea drumurilor la standardele europene reprezintă una dintre priorităţile naţionale pentru perioada următoare, acest lucru întâmplându-se în condiţiile în care cele mai multe studii arată că starea precară a drumurilor reprezintă un impediment în calea dezvoltării economice. În stabilirea drumurilor propuse pentru a fi cuprinse în acest program s-a luat în considerare: analiza evoluţiei traficului rutier pe drumurile de interes local; starea drumurilor constatată în urma inspecţiilor realizate pe teren; reclamaţiile, sugestiile şi solicitările populaţiei, ale agenţilor economici şi ale instituţiilor publice interesate”, precizează Liviu Miftode, directorul Direcţiei Investiţii, Achiziţii Publice din cadrul Primăriei Râmnicului. (N.T.)