Consilierul local Gigi Matei vrea să scoată Mafia din Primăria Râmnicului
Obiectiv clar al candidatului PSD la Primăria Râmnicului:
Consilierul local Gigi Matei vrea să scoată Mafia din Primăria Râmnicului
• Gigi Matei a mai acuzat ridicarea unui zid din fier şi beton la Zăvoi – tot fără autorizaţie – acuzându-l pe omul de afaceri Nicolae Sofianu că ar fi îngrădit un spaţiu din domeniul public. Matei a cerut conducerii Pieţe Prest să ia atitudine şi să demoleze gardul care, după spusele consilierului local, ar fi construit ilegal
Săptămâna trecută, omul de afaceri liberal Nicolae Sofianu a ţinut o conferinţă de presă „ad-hoc” chiar în faţa clădirii Grand Hotel Sofianu de lângă Parcul Zăvoi pentru a demonstra din nou că nu a încălcat legile şi că respectă integral contractul de concesiune încheiat în 2005 cu Primăria Râmnicului. Pentru a-şi clama „nevinovăţia” Nicolae Sofianu a postat în faţa ziariştilor prezenţi o magazie de 20 mp realizată la repezeală din PVC, desprinsă parcă din decorurile folosite la filmele western.
Astfel, patronul Sofianu a vrut arate că a reconstruit… clădirile ADP-ului, care au fost demolate ilegal în timpul construcţiei hotelului. „Eu vreau să admiraţi acest imobilul care nu există şi pentru care s-a solicitat demolarea, şi care arată puţin mai bine decât arăta înainte, pentru că aşa cum arată ea, influenţează arhitectural negativ atât parcul Zăvoi cât şi Hotelul Sofianu. În legătură cu construcţia Hotelului, cred că investitori ar trebui să ia aminte la modul în care consilierul Gigi Matei înţelege rolul pe care îl are un consilier sau un primar şi anume acela de a atrage investiţiile. Chiar dacă nu ar fi existat dreptul de a se construi acest hotel în regim de P+4, el trebui să se gândească la faptul că fiecare cameră din acest hotel, precum şi cele din toate hotelurile din Râmnic aduc 5% din tariful de cazare în bugetul Primăriei, nu din profit. În toată această dispută, eu cred că Gigi Matei a vrut să facă circ, pe care l-a confundat cu notorietatea. Cred că a considerat acest prilej o oportunitate de a-şi face publicitate, dar acest lucru, este un lucru negativ, pentru că orice ieşire la rampă a unui consilier local, a unui primar sau a unui investitor trebuie să fie un act de responsabilitate, astfel încât oamenii să înţeleagă răspunderea fiecăruia dintre noi”, a declarat printre altele Nicolae Sofianu.
Autorizaţie de construcţie cu probleme la Grand Hotel Sofianu
În replică la toate aceste acuzaţii, Ion Matei, preşedintele PSD Râmnicu Vâlcea, a spus că Nicolae Sofianu se foloseşte de tot felul de tertipuri pentru a nu plăti impozitele şi taxele datorate de Grand Hotel Sofianu către bugetul local. Astfel, nici până astăzi Nicolae Sofianu nu a realizat înregistrarea cadastrală la Judecătoria Râmnicu Vâlcea pentru a se stabili cuantumul impozitelor de plătit, asta în ciuda faptului că Grand Hotel Sofianu funcţionează de doi ani şi încasează bani frumoşi de la turişti sau de la alte evenimente găzduite.
Luni, 9 mai, iritat de afirmaţia făcută de Sofianu că nu ştie ce votează, Ion Matei a readus în discuţie cele declarate la precedenta conferinţă de presă şi anume caietul de sarcini şi autorizaţia de construcţie emisă pentru ridicarea imobilului în cauză. „Nu mă aşteptam să lanseze atacuri murdare asupra mea, dar până la urmă este bine: mi-a ridicat mingea la fileu, lucru pentru care îi mulţumesc. Oricum atitudinea dânsului are menirea de a încerca să şteargă ilegalităţile care s-au făcut la contractul de concesiune a Băii Comunale. Face totul dintr-o ieftină disperare. A organizat o conferinţă de presă în care a prezentat o autorizaţie falsă, un certificat de urbanism fals şi o hotărâre de Consiliu Local care nu are nici o legătură cu faptul ca acea clădire are P+4 şi nu P+3 aşa cum era prevăzut în caietul de sarcini. Nu sufăr de amnezie şi nici de prostie. Mi se pare o obrăznicie să spui că autorizaţia de construcţie este de P+4, când în realitate este de P+3. Obiectivul meu este clar, şi anume să scot mafia din Primărie, mafie girată de secretatul municipiului”.
De asemenea, Ion Matei a mai acuzat ridicarea unui zid din fier şi beton la Zăvoi – tot fără autorizaţie – acuzându-l pe Sofianu că ar fi îngrădit un spaţiu din domeniul public. Legat de acest lucru, Matei a cerut conducerii Pieţe Prest să ia atitudine şi să demoleze gardul care, după spusele consilierului local, ar fi construit ilegal. Legat de demolarea bazinului de la baia comunală, Ion Matei a făcut referire la lege, spunând că obiectivele din patrimoniu nu pot fi afectate decât după trecerea acestora din domeniul public în domeniul privat, iar în cazul de faţă, acest lucru a fost solicitat doar ulterior demolării.
(P.C.)