|duminică, noiembrie 17, 2024
  • Follow Us!

“Pe 27 mai, prezentăm programul de guvernare” 

„Pe 27 mai, prezentăm programul de guvernare”

• afirmă deputatul Aurel Vlădoiu, care anunţă programul Uniunii Social Liberale pentru luna iunie
În dezbaterea politică, reprezentanţii Partidului Democrat Liberal au acuzat Opoziţia că doar critică şi nu oferă soluţii pentru redresarea economiei naţionale. Deputatul vâlcean Aure Vlădoiu explică ce paşi se vor face, în perioada următoare, în sensul găsirii de soluţii pentru ieşirea ţării din criză: „La sfârşitul acestei luni, în data de 27 mai, echipele de specialişti ale Uniunii Social Liberale vor prezenta programul economic de guvernare al Opoziţiei. Vor vedea românii, vor vedea şi Băsescu şi Boc care sunt soluţiile de urmat pentru redresarea economiei naţionale. Acest program va fi dezbătut, pe parcursul lunii iunie, în cadrul unor întruniri la Bucureşti. Pe 4 iunie, la Sala Palatului, ne vom întâlni cu profesorii, învăţătorii şi educatorii din toată ţara. Apoi, pe 11 iunie, aleşii locali – primari, viceprimari, consilieri locali – ai PSD, PNL şi PC vor dezbate tot la Sala Palatului problemele din administraţia publică. În fine, pe 17 iunie, la Bucureşti se va derula un mare miting cu participarea a mii de fermieri şi lucrători în agricultură”.

„Legea electorală nu trebuie să permite şpaga PDL”

Social-democraţii au în vedere şi modificarea Legii electorale, pentru excluderea definitivă a mitei din procesul de vot! „Pedeliştii au pus în dezbaterea publică un proiect privind modificarea legii electorale, în care se insistă pe votul electronic şi votul prin corespondenţă… Acestea sunt mijloacele prin care ei vor să fraudeze alegerile locale şi parlamentare de anul viitor! Chiar ministrul de Externe, Theodor Baconschi, a afirmat – la Congresul PDL din 14 mai – că ţinta sa electorală este obţinerea a un milion de voturi. Nu este posibil aşa ceva din partea unui membru al Guvernului”, afirmă deputatul Aurel Vlădoiu. Parlamentarul PSD spune că – în viziunea partidului său – doar pliantele şi afişele care promovează candidaţii ar trebui permise, fiind în discuţie permisiunea pentru folosirea, în campania electorală, a pixurilor şi brichetelor inscripţionate. „Trebuie făcută o lege anti-cizme electorale, anti-pelerine electorale, anti-ulei electoral, anti-zahăr electorale … Pe scurt, o lege electorală anti-şpagă din partea Puterii”, a conchis deputatul Vlădoiu.
Biroul de presă

 

Leave a Response