Primăria Râmnicului va plăti 920.000 euro pentru construcţia Grădiniţei “Toţi Sfinţii”
• S-a actualizat devizul general
Primăria Râmnicului va plăti 920.000 euro pentru construcţia Grădiniţei „Toţi Sfinţii”
Consilierii locali din Râmnicu Vâlcea au aprobat recent devizul general actualizat pentru obiectivul de investiţii „Grădiniţa nr. 1 – Toţi Sfinţii”, la valoarea totală de 3,78 milioane lei (920.000 euro). Potrivit unui raport întocmit de Direcţia Investiţii şi Achiziţii Publice din cadrul Primăriei Râmnicului, s-a luat această decizie ca urmare a influenţelor asupra valorii totale a devizului general, rezultate din: realizarea, în anul 2009, a unei părţi din lucrare, creşterea cotei de TVA de la 19% la 24%, fluctuaţia cursului euro asupra valorii devizului general, cel aprobat în anul 2008 fiind calculat pentru un curs euro de 3,7 lei în luna ianuarie a anului 2008.
În luna noiembrie 2010, Consiliul Local a aprobat propunerea de preluare în folosinţă gratuită de la Parohia „Toţi Sfinţii” a unui teren în suprafaţă de 2.200 mp, precum şi a construcţiei începută pe terenul respectiv în baza autorizaţiei de construire, la stadiul fizic actual, în vederea realizării cu fonduri din bugetul local a obiectivului de investiţii „Grădiniţa nr. 1 – Toţi Sfinţii”. Astfel, Primăria Râmnicului se vede nevoită să continue o investiţie începută de parohie (la stadiul de fundaţie), dar abandonată de aproape doi ani din cauza lipsei banilor, dar şi din cauza unor orgolii nemăsurate ale celor din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului.
În cursul anului 2008, pentru punerea în aplicare a HCL nr. 9/31.01.2008, fostul primar Mircia Gutău a solicitat Parohiei „Toţi Sfinţii” transmiterea în folosinţă gratuită a suprafeţei respective pe o perioadă de 60 de ani, pentru realizarea obiectivului de investiţii „Grădiniţă nr. 1 – Toţi Sfinţii”. Însă, în urma acestui demers, Primăriei Râmnicului i-a fost comunicată hotărârea nr. 2 din 20 iulie 2008 a Consiliului Parohial, prin care acesta nu a fost de acord cu transmiterea în folosinţă gratuită a terenului în suprafaţă de 2.500 mp pe perioada solicitată de municipiu. Tot prin acea decizie, Consiliul Parohial a aprobat realizarea obiectivului de investiţii „Grădiniţa nr. 1 – Toţi Sfinţii” cu fonduri asigurate prin subscripţie publică şi donaţii. În aceste condiţii, consiliul local a revocat HCL 177/2007.
Ulterior, Parohia „Toţi Sfinţii” a solicitat Primăriei Râmnicului eliberarea autorizaţiei pentru construirea Grădiniţei cu program normal nr. 1. În acest sens, a fost eliberată autorizaţia nr. 395/19.04.2009, în baza căreia au fost demarate lucrările de construire, însă din lipsa fondurilor această investiţie nu a mai fost continuată. (P.C.)