Preşedintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, face trafic de influenţă la primăriile liberale
În atenţia DNA: Pentru a-şi putea susţine financiar fiţuica pupincuristă din nordul judeţului,
Preşedintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, face trafic de influenţă la primăriile liberale
Tiberiu Pîrnău
Cine seamănă vânt, culege furtună! Deţinem informaţii certe că deputatul PNL Cristian Buican face trafic de influenţă pe la primarii liberali pentru ca aceştia să încheie contracte de publicitate cu fiţuica, care apare în Colegiul Brezoi. Aşa-zisul ziar a fost creat la iniţiativa şi sub directa oblăduire şi coordonare a preşedintelui PNL Vâlcea. Acest lucru transpare la fiecare apariţie prin numărul mare de articole laudative la adresa lui Cristian Buican, care-i asigură, e drept că indirect, şi finanţarea prin intervenţii persuasive la primarii liberali din zona de nord a judeţului şi nu numai. Publicaţia de partid este editată de SC ALVISTPO Media SRL, la care sunt acţionari un angajat din staff-ul tehnic al partidului şi (surpriză!) Victor Stănculescu, vicepreşedinte al PNL Vâlcea. Lăcomia avocatului Stănculescu este arhicunoscută, el având mai multe contracte de reprezentare juridică cu primării liberale din judeţ, în valoare de sute de milioane de lei. Spre exemplu: Primăria Măciuca.
La un an de la înfiinţare, ziarul cu puternică proptea politică s-a dezvoltat cât altele în ani şi ani de trudă jurnalistică adevărată. Băieţii deştepţi ai PNL-ului cărora li s-au alăturat şi câţiva ziarişti pătaţi din Vâlcea joacă la scoruri mari, ei nu se încurcă cu mizilicuri. O dovadă în acest sens este contractul încheiat în anul 2011 cu Primăria Galicea pentru prestare de servicii de publicare, tipărire şi abonamente. Buican şi-a trimis gaşca de scribi şi la o instituţie condusă încă de un liberal – APIA Vâlcea. Aici directorul Adrian Pintea a încheiat în aceeaşi zi două contracte de publicitate. Exemplele sunt multe, aşa că, domnule Buican şi camarila, să vă aşteptaţi la ce vă aşteptaţi mai puţin! Incomodaţi că „Ziarul de Vâlcea” investighează această sifonare a banilor publici în puşculiţa liberală, ziariştii galbeni de furie din solda lui Buican au început să arunce cu noroi în singurul ziar care se luptă cu mafia economică şi politică din judeţul Vâlcea. Lor le spunem că nu mor caii când vor câinii şi că vom continua să dezvăluim toate aceste matrapazlâcuri cu iz penal!