Vîlcu: “Fraudele pe SAPARD vor fi sancţionate”
Vîlcu: „Fraudele pe SAPARD vor fi sancţionate”
Comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş a răspuns scrisorii deputatului Samoil Vîlcu, în care acesta îi solicita sprijin pentru clarificarea situaţiei intervenite ca urmare a raportului aparţinând unor organisme europene de control, respectiv Oficiul European de Luptă Antifraudă (O.L.A.F.), privind recuperarea integrală a fondurilor alocate pentru proiectele din cadrul Măsurii 1.1, submăsura 02 -„Carne, produse din carne şi ouă” implementate prin programul SAPARD. În luna martie, Samoil Vîlcu se adresa oficialului european: „Industria cărnii din România, afirmă reprezentanţii ei, a ajuns competitivă pe plan european, iar măsura restituirii integrale a fondurilor ar putea duce la falimentul acesteia. Reprezentanţii acestui domeniu economic sunt de acord cu efectuarea unor controale la cei care au primit fonduri europene, dar APDRP (fostul SAPARD) trebuie să aprofundeze controalele, ca urmare a raportului OLAF şi apoi să stabilească sancţiunile care se impun.
În plus, conform reglementărilor legale în vigoare, dacă s-au făcut cheltuieli neeligibile în cadrul acestor proiecte cu fonduri europene, doar aceste sume trebuie returnate şi nicidecum suma integrală alocată proiectelor. Nu este normal ca, în lipsa unor dovezi certe de neregularităţi să se adopte măsuri care ar afecta drastic industria românească a cărnii”, se specifica în textul documentului înaintat de parlamentarul PDL. În scrisoarea de răspuns adresată parlamentarului vâlcean, oficialul european dă vina pe autorităţile naţionale.
„Sunt informat despre această problemă şi Directoratul General Agricultură şi Dezvoltarea Rurală monitorizează îndeaproape situaţia în cauză, în limita competenţelor sale. În virtutea principiului general privind descentralizarea managementului pentru Sapard, responsabilitatea pentru stabilirea instrumentelor de gestiune şi efectuarea tuturor investigaţiilor necesare revine autorităţilor naţionale. Directoratul General Agricultură şi Dezvoltare Rurală va continua auditarea sistemelor naţionale de management, control şi sancţiune, pentru a se asigura că toate neregulile şi fraudele sunt descoperite, corectate şi, după caz, sancţionate corespunzător. În situaţia constatării unor deficienţe pe marginea acestor proceduri, se va impune aplicarea unor corecţii financiare, pentru a se proteja interesul financiar ala UE”, a subliniat Dacian Cioloş, comisar european pe Agricultură, în răspunsul la problema semnalată de deputatul PDL Samoil Vîlcu.