|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Cristian Buican, încurcat de propriile minciuni 

Cristian Buican, încurcat de propriile minciuni

Tiberiu Pîrnău

Cristian Buican minte de îngheaţă apele în aşa-zisul său program de dezvoltare a judeţului Vâlcea. Mai mult decât atât, Buican şi-a însuşit, în penibila sa însăilare literar-politică, realizări care nu-i aparţin, la care nu a contribuit nici cât e negru sub unghie, în cele câteva luni cât a fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea.

Iată despre ce e vorba: „modernizarea şi asfaltarea a 300 km de drum judeţean şi comunal; realizarea unor proiecte importante pentru judeţul Vâlcea – modernizarea a 8 drumuri judeţene, Centrul expoziţional Seaca, proiect integrat de gestionare a deşeurilor (ce minciuni sfruntate, se răsuceşte în mormânt şi răposatul Dumitru Buşe, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, cel care a promovat şi s-a zbătut un mandat întreg pentru realizarea complexului de la Seaca!!! – nr); „reabilitarea şi modernizarea a cel puţin unei şcoli în fiecare localitate a judeţului Vâlcea” (poate că Buican şi-a luat „parandaratul” de la fiecare lucrare de acest gen în perioada de guvernare liberală, poate… pentru că singurul liberal care s-a implicat, cu succes, să aducă fonduri în judeţ în perioada 2007-2008 a fost senatorul Emilian Frâncu, care era membru în Biroul Politic Central al PNL, fapt cunoscut şi de copiii de grădiniţă din Vâlcea); „repartizarea a 50 de microbuze şcolare moderne în localităţile din judeţ” (preşedintele PNL Vâlcea este de-a dreptul ridicol, doar ştim cu toţii că microbuzele respective au fost repartizate prin bunăvoinţa şi implicarea directă a doamnei Svetlana Preoteasa, care în acea perioadă era secretar de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării); „implementarea unor proiecte de construire a podurilor, podeţelor şi punţilor pietonale” (deputate, las-o jos că măcăne!). Categoric, omul este mitoman sau nu şi-a citit propriul program electoral, care este de la un capăt la altul: incoerent, nerealist, cu accente penibile de demagogie deşănţată.

Alte mostre de gândire „măreaţă, buicănească”: „Gestiune bugetară extrem de riguroasă prin controlul strict al cheltuielilor şi reducerea la maxim a evaziunii fiscale”. Alo, domnule Buican, nu candidaţi la funcţia de ministru al Finanţelor (sau la cea de director al Direcţiei Finanţelor Publice Vâlcea), ci doar la preşedinţia CJ Vâlcea. Ce treabă are sula cu Prefectura şi Consiliul Judeţean cu reducerea evaziunii fiscale? Vedeţi în ce situaţie v-au adus, domnule Buican, consilierii „deştepţi” de care v-aţi înconjurat în ultima perioadă!

Alt punct din programul deputatului liberal, altă perlă: „Reanalizarea tuturor proiectelor de investiţii în infrastructură, prioritizarea conform nevoilor reale ale cetăţenilor (poate aţi vrut să spuneţi: „prioritizarea conform nevoilor camarilei ce mă înconjoară şi mă sponsorizează” – cu siguranţă eraţi mai credibil! – nr) pe baza eficienţei, fără influenţe politice”. Nu are rost să mai comentăm suplimentar această frază pentru că ştiu sigur că nici un vâlcean, în secolul XXI, nu mai înghite astfel de gargări politice.

Buican îşi mai propune să atragă noi investiţii, străine sau româneşti şi să creeze locuri de muncă bine plătite, stabile şi durabile. O promisiune electorală fără acoperire. Preşedintele PNL Vâlcea nu spune nici măcar un cuvinţel despre aceste eventuale investiţii: cine le va face şi de ce, domnule Buican? Vor veni investitorii buluc la Vâlcea pentru că-i veţi ruga frumos, pentru că le veţi zâmbi provocator, ce motive vor avea aceştia să vină aici, în eventualitatea în care dumneavoastră veţi fi ales preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea? Un judeţ întreg aşteaptă aceste răspunsuri, nu vorbe goale – înşirate, care sună frumos din coadă…

Leave a Response