|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Emilian Frâncu doreşte declararea zilei de 30 noiembrie (Sf. Andrei) drept sărbătoare legală 

Emilian Frâncu doreşte declararea zilei de 30 noiembrie (Sf. Andrei) drept sărbătoare legală

Emilian FrancuÎn data de 7 iunie 2011 senatorul PNL Emilian Frâncu a depus în Parlament o iniţiativă legislativă prin care propune declararea zilei de 30 noiembrie (Ziua Sfântului Andrei, protectorul României) drept sărbătoare legală.
Emilian FRÂNCU susţine că o mare sărbătoare precum cea din 30 noiembrie, cu semnificaţii atât de profunde pentru neamul românesc, ar trebui să fie marcată în mod solemn.

„Sfântul Andrei a fost, potrivit Evangheliilor, „cel dintâi chemat” să răspândească în lume cuvântul Domnului. El a propovăduit ca apostol, conform tradiţiei, dar şi mărturiilor vremii, în Dobrogea, formând primele comunităţi creştine de pe acele meleaguri şi este socotit de către Biserica Ortodoxă Română drept patronul spiritual al românilor. Peste 620.000 români îi poartă numele sub formă de Andrei, Andreea, Andra etc. Consider că declararea zilei de 30 noiembrie ca sărbătoare legală este un act firesc de celebrare a celui care, în calitate de apostol, a înnobilat fiinţa noastră naţională. În acelaşi timp, va fi şi o alăturare fericită între ziua noastră naţională (1 Decembrie) şi această zi a spiritualităţii româneşti (30 noiembrie)”, a declarat senatorul PNL.
Ziua de 30 noiembrie este consacrată acum doar ca „ziua românilor de pretutindeni” dar nu este declarată prin lege ca zi nelucrătoare.

Chiar preafericitul Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a recomandat parlamentarilor să găsească o soluţie pentru celebrarea zilei Sfântului Andrei într-o manieră mai profundă.
Prin declararea zilei de 30 noiembrie – zi de sărbătoare legală, România ar putea avea 12 zile libere pe an, în afara duminicilor, în acest moment, România fiind printre ţările cu cele mai puţine zile declarate legal nelucrătoare, în afara zilelor de duminică. România are oficial 11 zile libere consacrate prin lege, respectiv zilele de 1-2 ianuarie, 25-26 decembrie, 1 mai, Adormirea Maicii Domnului, prima şi a doua zi de Paşti, 1 decembrie, prima şi a doua zi de Rusalii. În Uniunea Europeană, în topul ţărilor cu cele mai multe sărbători legale pe an, conduce Spania cu 17 zile libere, urmată de Germania şi Grecia cu 14 zile libere şi Austria cu 13 zile libere.

Leave a Response