|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Sparle si soparle 

Sparle si soparle

• În ultimii ani, Oltchim a ajuns pe marginea prăpastiei, pierderea netă anuală a combinatului fiind de zeci de milioane de euro din 2007 încoace, în ciuda realizării unor investiţii substanţiale. Chiar şi în perioada în care economia românească „duduia”, cum spunea premierul de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, managementul neperformant a dus Oltchim la pierderi nete de aproape 90 de milioane de euro pe parcursul anilor 2007 şi 2008. Cifrele de mai sus, susţin specialiştii, sunt o consecinţă a lipsei unui plan de dezvoltare care ar fi putut duce, în perioada anterioară crizei, la dezvoltarea portofoliului de produse şi la îmbunătăţirea situaţiei Oltchim. Aşa a procedat, de pildă, combinatul Borsodchem, concurentul din Ungaria, care a obţinut un profit net de 80 de milioane de euro în 2008, an în care Oltchim a înregistrat pierderi de 61 de milioane de euro (234 milioane de lei). Managementul ultimilor 20 de ani al combinatului din Râmnicu Vâlcea a supravieţuit şi graţie unui lung şir de finanţări de la buget, scutiri de plata TVA ori reeşalonări ale datoriilor la buget.

• „Ziarul de Vâlcea”, împreună cu alte trei publicaţii locale, solicită schimbarea de urgenţă din funcţia de purtător de cuvânt al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea a imberbului judecător Bogdan Mateescu, cel care nu s-a remarcat până acum datorită performanţelor sale profesionale, ci doar ca fiind fiul lui tăticu – primarul staţiunii Băile Govora, Mihai Mateescu. Băieţaşul acesta cu ifose de mare magistrat şi-a dat cu stângu-n dreptul la modul penibil zilele trecute, când a trimis presei locale un comunicat de-a dreptul jenant. Pentru că vreo patru publicaţii locale plus Agenţia Naţională de Presă – Agerpres au avut curajul să scrie despre un proces asupra căruia planau suspiciuni de coruptie a judecătorilor implicaţi, imberbul Mateescu şi-a pus poalele în cap şi a aşternut superficial şi neprofesionist un comunicat de presă, prin care-i punea la zid pe ziaristi, prin cuvinte de mahala, pentru motivele arătate mai sus. Mai mult decât atât, Mateescu ameninţa presa cu declanşarea unei adevărate prigoane în justiţie. Ne întrebăm dacă preşedintele Judecătoriei Râmnicu Vâlcea şi-a dat acordul în legătură cu transmiterea acestui comunicat, dar domnul Petre Dinescu, preşedintele Tribunalului Vâlcea? „Ziarul de Vâlcea” a transmis deja un memoriu la CSM pentru ca Inspecţia Judiciară să declanşeze o cercetare a judecătorului Mateescu, dar şi a judecătoarei Carmen Dina.

• La sfârşitul săptămânii trecute, interpretul de muzică populară Dumitru Miuţă a reuşit să-i organizeze nunta fiicei sale la restaurantul Hotelului Alutus. După ce localul a fost devastat de oamenii lui Minea, realizatorul emisiunii TV „La Fântâna lui Miuţă” a primit sprijinul noului proprietar al hotelului şi şi-a putut organiza în bune condiţii nunta fiicei. Ba, mai mult, a primit şi câteva camere în hotel pentru a-şi caza rudele din alte judeţe!

• Inspectoratul Teritorial de Muncă va declanşa, la solicitarea Ministerului Muncii, un amplu control la societăţile protejate de stat din judeţul Vâlcea. Inspectorii de muncă, dar şi inspectorii fiscali, verifică încrucişat mai multe firme, care au lucrat cu astfel de societăţi. Inspectorii fiscali cercetează un posibil caz de evaziune fiscală în valoare de 10 miliarde de lei. Vom reveni cu amănunte!

• Ministrul Valentin Iliescu a realizat în sfârşit că a făcut o afacere proastă prin achiziţionarea TV Etalon.

Leave a Response