Primăria face primele pregătiri în vederea organizării Zilelor Râmnicului
Primăria face primele pregătiri în vederea organizării Zilelor Râmnicului
Sub conducerea vicperimarului Cosmin Constantinescu, miercuri dimineaţa a avut loc la Primăria municipiului o primă rundă de discuţii între conducerea municipalităţii şi instituţii din domeniul cultural având ca temă creionarea programului manifestărilor dedicate Zilei Imnului Naţional din acest an. Ca prime concluzii desprinse din această întâlnire, s-a stabilit ca evenimentele să se desfăşoare pe durata de 3 zile, în perioada 29 – 31 iulie (adică vineri, sâmbătă şi duminică), principalele puncte de atracţie fiind Târgul Meşterilor Populari din Parcul Zăvoi, trei concerte – de muzică populară, pop şi rock – pe Splaiul Independenţei, un concert în aer liber al Filarmonicii „Ion Dumitrescu” avându-l drept invitat pe tenorul Costel Busuioc, o Noapte Albă a muzeelor, o şedinţă solemnă a Consiliului Local Municipal, mai multe momente artistice găzduite de Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul”, inagurarea lucrărilor de artă monumentală produse in Tabara Naţională de Scultură în Marmură ce se află la acest moment în plină desfăşurare, precum şi tradiţionala procesiune solemnă din ziua de 29 iulie, pe traseul Primăria municipiului – Parcul Zăvoi.
La şedinţa de la Primăria municipiului au fost invitaţi reprezentanţi din partea mai multor instituţii sau asociaţii culturale, printre care Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale, Filarmonica „Ion Dumitrescu”, Teatrul „Anton Pann”, Teatrul Municipal „Ariel”, Muzeul Judeţean „Aurelian Sacerdoţeanu”, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional, Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul”, Uniunea Artiştilor Plastici – filiala Vâlcea, Forumul Cultural al Râmnicului, Fundaţia Culturală „Sf. Antim Ivireanul”, Şcoala Populară de Artă şi Palatul Copiilor.