Enoriaşii nu vor să-l primească pe “preotul turnător
Enoriaşii nu vor să-l primească pe „preotul turnător” Predescu la Biserica „Cuvioasa Parascheva”
Revoltaţi că Arhiepiscopia Râmnicului stăruie în decizia numirii preotului Ion Predescu la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, mai mulţi enoriaşi ai respectivului lăcaş de cult ne-au trimis următoarea scrisoare, prin care-şi exprimă indignarea şi revolta:
„A trecut nu mult timp de când, am crezut că „totul” este terminat şi va fi linişte. Din păcate noi oamenii cetăţii suntem surprinşi de atitudinea Pr. Predescu -Turnător, care nu a răspuns la nici o întrebare pusă în ziarul anterior, ba mai mult a început să ameninţe presa, după cum am citit zilele trecute în Ziarul de Vâlcea.
Ne întrebăm până unde poate ajunge, acest Pr. Turnător? Dar pentru că noi avem datoria să tragem un semnal de alarmă, pentru că este inadmisibil ca un preot -Turnător, al bisericii să ajungă să „ameninţe”. Acesta este caracterul dumneavoastră părinte? Să ameninţaţi? Până când? Ne întrebăm dacă aţi merge la părintele „Arsenie Boca”, cum aţi reacţiona?
„Dictatura” a trecut, suntem un popor liber, necazul este că trecutul dumneavoastră vă macină. Octavian Paler spune: trecutul răsuflă prin plămânii noştrii”, trebuie să avem tăria şi caracterul să-l asumăm.
Vă aducem la cunoştinţă câteva noţiuni, care nu puteţi să le aveţi la cunoştinţă, datorită faptului că aţi fost un „.turnător”.
Constituţia României, art. 30, alineatul 1. :” libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor, sau a credinţelor şi libertăţilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile”.
2.Art. 30., aliniatul 3.:”Nici o publicaţie nu poate fi suprimată”.
După cum se vede, părinte Predescu -Turnător, ce vă deranjează? Trecutul vă aparţine, sunt faptele pe care trebuie să vi le asumaţi. Vă deranjează că vă scriem sintagma „Turnător”? Acesta este un adevăr pe care trebuie să îl ştie poporul. Timpul lui Al Capone a trecut părinte Predescu-Turnător. Cu ce drept ameninţaţi în stânga şi în dreapta. Cine sunteţi?
Cetatea pe care o ignoraţi cu desăvârşire nu vă doreşte, ea nu vrea să aibă parte de un preot lipsit de orice fel de caracter. Vă întrebăm la final:
Câţi oameni aţi turnat la securitate? Le cunoaşteţi numărul? Regretaţi, dacă aţi face un proces „ de conştiinţă” faptele săvârşite?
Dacă am fi „fost” în vechiul regim vă înţelegeam activitatea, şi nici atunci că au fost mulţi care au rămas demni şi cu „coloană vertebrală”. A dumneavoastră cum este?
Când veţi merge să vă luaţi verdictul de la C.N.S.A.S.? Vă răspundem noi, niciodată. Deoarece lucrurile sunt mai grave, iar verdictul va fi:”Poliţie politică”, iar numele dumneavoastră va apărea apoi şi cu „seudonimul” şi veţi fi uşor de identificat de oameni. Câte seudonime aţi avut părinte Predescu-Turnător?
În locul dumneavoastră, noi oamenii cetăţii vă recomandăm „retragerea” la o mănăstire, să vă curăţaţi „sufletul” şi să aveţi timp pentru un „proces” de conştiinţă dacă aveţi.
Ps. Emilian Lovişteanu vă sărutăm mâinile, şi cu dragostea pe care ne păstoriţi, vă rugăm să nu îl trimiteţi pe acest preot Predescu-Turnător, deoarece „Cetatea” nu-l doreşte, şi vă vom pune la dispoziţie ameninţările care au avut loc la adresa presei.
Cerem ca organele statului, şi vom face o adresă la Clubul Român de Presă să ia atitudine faţă de ameninţările pe care acest Preot-Turnător ni le face.”