Consiliul Local, chemat să aprobe nivelul impozitelor şi taxelor pe 2012 şi o rectificare de buget
• La nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea,
Consiliul Local, chemat să aprobe nivelul impozitelor şi taxelor pe 2012 şi o rectificare de buget
Marţi, 26 iulie 2011, este programată să aibă loc şedinţa Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, cu 29 de rapoarte şi proiecte de hotărâri pe ordinea de zi plus punctul „Diverse”. Astfel, printre altele, se vor discuta şi aproba următoarele propuneri: stabilirea şi aprobarea nivelului impozitelor, taxelor şi a altor sume cuvenite bugetului local pentru anul 2012; analiza şi aprobarea execuţiei bugetului local pe semestrul I al anului 2011; rectificarea bugetului local pe anul 2011, precum şi a listei de investiţii pe surse de finanţare; rectificarea listei de investiţii obligatorii finanţate din Fondul IID pe anul 2011; aprobarea efectuării unor plăţi din bugetul local; aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii la obiectivul „Lărgire a drumurilor de acces în punctul fabrica de aţă – pasarela Râureni”; aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru obiectivul „Proiectare – execuţie lucrări – construcţie grup sanitar la Colegiul Tehnic Forestier”; aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii la obiectivul de investiţii „Reabilitare şi modernizare Baza de agrement Ostroveni în municipiul Râmnicu Vâlcea”; aprobarea studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Sistem de management al traficului în municipiul Râmnicu Vâlcea”; inventarierea unor imobile – terenuri în domeniul public al municipiului, cu destinaţia de drum public; transmiterea în administrarea Consiliului Judeţean Vâlcea a terenului în suprafaţă de 5000 mp pentru construcţia obiectivului „Staţie de sortare a deşeunlor”, aferent proiectului Sistem de Management integrat al deşeurilor solide în judeţul Vâlcea;
transmiterea unor terenuri în folosinţă către SC Pieţe Prest SA; soluţionarea plângerii prealabile formulată împotriva Hotărârii Consiliului Local nr. 155/2011; clarificarea situaţiei juridice a unui imobil cu destinaţia de locuinţă; stabilirea unor condiţii de acces la Baza de Agrement Ostroveni şi Grădina Zoologică; analizarea solicitării de modificare a tarifului de salubrizare în municipiul Râmnicu Vâlcea; mandatarea reprezentanţilor Consiliului Local în Adunarea Generală a Acţionarilor la SC Eta SA; mandatarea reprezentanţilor Consiliului Local în Adunarea Generală a Acţionarilor la SC Pieţe Prest SA; mandatarea reprezentantului municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Acţionarilor la ADI „APA” Vâlcea pentru aprobarea primirii de noi membrii în asociaţie; interzicerea accesului şi circulaţiei vehiculelor cu tracţiune animală în municipiul Râmnicu Vâlcea; aprobarea evaluării activităţii Comitetului local pentru situaţii de urgenţă în anul 2010, precum şi a planurilor pentru asigurarea cu resurse umane, financiare şi materiale necesare gestionării situaţiilor de urgenţă pe anul 2011; modificarea statului de funcţii al aparatului de specialitate al primarului; modificarea organigramei şi a statului de funcţii ale Teatrului municipal Ariel; modificarea statului de funcţii al Cantinei de Ajutor Social; organizarea manifestărilor dedicate aniversării Zilei Imnului Naţional; conferirea titlului de „Cetăţean de onoare” al municipiului Râmnicu Vâlcea doamnei Maria Ciobanu; organizarea „Serbărilor Mix Music Evolution”; organizarea festivalului „Maria Ciobanu”; aprobarea unui parteneriat în vederea organizării „Salonului Naţional de Artă Contemporană”.