Din nou despre coşmarul de pe Valea Oltului
Din nou despre coşmarul de pe Valea Oltului
(opinie exprimată de un cititor pe Hotnews.ro)
Coloana de maşini se întindea pe cel puţin cinci kilometri, sâmbătă dimineaţa, când circulaţia pe Valea Oltului te aştepţi să fie mai redusă. Bănuiam că de vina sunt lucrările la viaductul de la Cârligul Mic, cum treci de OMV-ul de la ieşirea din Călimăneşti. Cred că e unul dintre cele mai mai lungi poduri din România, trebuie să se întindă pe un kilometru.
Trecusem pe acolo, mergând spre Sibiu, joi noaptea. Stătusem şi atunci cam jumătate de oră la coadă, dar se circula cât de cât. Sâmbătă dimineaţa, la întoarcere, am aşteptat mai bine de o oră. Când am trecut în partea cealaltă a viaductului, coloana de maş ini se intindea si acolo pe cativa kilometri, pana aproape de intrarea in Calimanesti. Cativa tineri isi omorau plitiseala urland, iesiti din masini, Romaniaaaaa, in timp ce fluturau steagul tricolor. Ironic, presupun.
Ce m-a mirat joi seara a fost absenta politiei. Doar un amarat de amploaiat cu o statie in mana dirija circulatia. Mi-am zis, bun, nu te poti enerva ca lucreaza totusi la viaductul asta facut praf si pulbere de cativa ani. Rupte sunt cam toate podurile de pe Valea Oltului. Era timpul sa se apuce de reparatii, bine ca le fac, mi-am zis, si m-am inarmat cu rabdare. La intoarcere insa, sambata dimineata, n-am mai gasit resurse pentru rabdare si intelegere. M-am simtit pur si simplu batjocorit, dispretuit si prins in Carligul Mic al incompetentei si delasarii romanesti.
În primul rand, nu e posibil ca principala artera care leaga nordul de sudul tarii, DN7, sa nu fie dirijata corespunzator. O coada de cel putin 5 km de masini, numerosi turisti in drum spre mare si nici picior de politist care sa-i sanctioneze, eventual, pe cimpanzeii care depaseau coloana. Am stat mai bine de o ora ca sa constat, la fel ca joi noaptea, ca traficul era dirijat tot de niste particulari depasiti evident de situatie.
Am mai constatat ca, desi era sambata, posibila zi de lucru, nu misca nici un utilaj. Niciun muncitor pe pod, nicio activitate. Niste turisti polonezi, aflati in spatele meu, intrebau nedumeriti ce se intampla, de ce ne-am intepenit. Imi venea sa intru in pamant de rusine. Nu era nimic de explicat sau de inteles.
Am zacut blocati intr-o coada nesfarsita, care abia se tara. Intr-un tarziu si-a facut aparitia o masina de politie cu girofar care a plecat asa cum a venit.
Cand vad cozi in Romania ma apuca pe loc disperarea. Cozile traite cu resemnare, ca vitele in turma, imi amintesc cel mai bine de vremurile de dinainte de 89 cand nimeni nu cerea explicatii si nimeni nu se simtea dator sa dea socoteala. Insa cel mai tare ma scot din minti cei care se fofileaza, care se descurca, zic ei, si iti rad in nas din masinile lor tari in timp ce depasesc coloana in dispretul tuturor. Te simti scuipati in fata si neputincios. Cum sa-i opresti? Ce le poti face retarzilor? Te intrebi iarasi unde sunt politistii care ar trebui sa faca ordine? Asa se distruge autoritatea intr-un stat, asa apar jmecherii de Romania, asa te apuca sila de tara ta.
Viaductul Carligul Mic e decopertat pe o banda, se circula pe un singur sens. Intr-o tara normala, te astepti sa toarne asfalt zi si noapte astfel incat sa elibereze Valea Oltului, in plin sezon, cat mai repede. N-as vrea sa fiu prost inteles, asa ca ma vad nevoit sa repet: sunt de acord ca nu poti repara un viaduct de marimea celui de la Carligul Mic fara un mic deranj in trafic. E rezonabil sa accepti asta. Nimeni nu pretinde lucruri absurde. Nu sunt de acord insa cand deranjul se transforma in nesimtire si indolenta.
Unde era politia rutiera, sambata dimineata? Ce scrie in contract, ce termene de finalizare are constructorul pentru podul asta de la Carligul Mic? Cine raspunde ca executantul lucrarii o lalaie in plin sezon pe nervii si timpul celor care fac eroarea sa strabata in aceste zile Valea Oltului? Pe scurt, ca deja am pierdut prea mult timp sa spun ceva simplu: ocoliti Valea Oltului, altfel riscati sa ramaneti prinsi in Carligul Mic!