|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

14 primării au depus proiecte privind refacerea drumurilor afectate de inundaţii 

• La nivelul judeţului Vâlcea,

14 primării au depus proiecte privind refacerea drumurilor afectate de inundaţii

Instituţia Prefectului – Judeţul Vâlcea a eliberat până în prezent 14 adeverinţe tip necesare depunerii proiectelor de investiţii privind lucrări de refacere şi modernizare a infrastructurii rutiere – drumuri comunale – afectate de inundaţiile din 2010, cu fonduri europene. În anexa la HG 378/2011 se regăsesc 20 de localităţi rurale vâlcene care pot solicita finanţare, pentru lucrări de tipul amintit, prin Măsura 322 Submăsura (d) din cadrul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală – PNDR, suma contribuţiei publice la nivel naţional fiind de 156 milioane de euro.

Instituţia Prefectului a pus la dispoziţia autorităţilor administraţiei publice din cele 20 de comune toate informaţiile necesare întocmirii documentaţiei pentru accesarea fondurilor. Până în prezent, primăriile a 14 dintre aceste localităţi au cerut adeverinţa tip prevăzută în Ghidul solicitantului, în vederea depunerii proiectelor: Mateeşti, Galicea, Titeşti, Muereasca, Boişoara, Nicolae Bălcescu, Sălătrucel, Dănicei, Vaideeni, Buneşti, Stoileşti, Perişani, Berislăveşti şi Racoviţa.
Termenul pentru depunerea proiectelor, fixat iniţial la 29 iulie 2011 a fost prelungit până la 31 august 2011. Proiectele sunt finanţate integral din fonduri publice (comunitare şi naţionale), iar valoarea unui proiect nu poate depăşi 1,5 milioane de euro.

Leave a Response