Sparle si soparle
Sparle si soparle
• Conducerea Regionalei de Drumuri Naţionale din Craiova a luat cea mai bună decizie din acest an atunci când a reziliat contractul cu anonima firmă Brom Build SRL privind reabilitarea viaductului Cârligu Mic. Zecile de mii de şoferi care tranzitează Valea Oltului pot acum să meargă fără restricţii pe acest viaduct, chiar dacă mai există unele mici denivelări în carosabil. Cartea de vizită a firmei Brom Build este extrem de subţire, deoarece pe site-ul societăţii a fost trecută o singură „realizare” în cei 10 ani de existenţă: construcţia unei… staţii de alimentare Rafo!
• În cadrul videoconferinţei cu prefecţii de duminică, premierul Emil Boc l-a felicitat pe prefectul Petre Ungureanu pentru că s-a implicat în rezilierea contractului de la viaductul Cârligu Mic şi că a fluidizat circulaţia pe Valea Oltului. „Domnule prim-ministru vreau să vă spun că am scăpat de calvarul de pe DN7, acum o oră s-a redat circulaţia acolo. Sigur, trebuie întrebaţi cei care au încurcat lucrurile, noi le-am descurcat. De astăzi se circulă pe ambele sensuri pe Valea Oltului”, a declarat prefectul Ungureanu. Iată ce a răspuns premierul Emil Boc: „Este bine că v-aţi implicat şi colaboraţi în acest sens cu toate structurile Ministerului Transporturilor, care ştiu că au fost în permanent contact cu dumneavoastră. O veste bună pentru cei care circulă pe acolo”.
• Consilierul local liberal şi campionul absolut al partidelor… de pescuit, Bogdan Pruteanu, a depus recent la Agenţia de Protecţie a Mediului Vâlcea documentaţia în vederea obţinerii autorizaţiei de mediu în vederea construirii unei pensiuni la Obârşia Lotrului, foarte aproape de viitoarea pârtie de schi de la Voineasa. Patronul barurilor Essentza din Râmnicu Vâlcea deţine aici de mai mulţi ani, împreună cu un coleg liberal, o suprafaţă de pădure de peste 5.000 mp….
• Magistratul vâlcean Dănuţ Cornoiu datorează ascensiunea profesională, relativ facilă, ex-miniştrilor Justiţiei Valeriu Stoica şi Rodica Stănoiu. Valeriu Stoica a fost cel care l-a adus de la o obscură instanţă vâlceană şi l-a uns şef peste judecătorii a două judeţe, Vâlcea şi Argeş. După 2000, Rodica Stănoiu l-a promovat judecător la Instanţa Supremă, pentru ca tot Rodica Stanoiu să-l promoveze şi în fruntea Secţiei Civile a Curţii de Casaţie. Iar toate aceste promovari au avut loc în ciuda numeroaselor semnale despre Cornoiu primite pe diferite canale, inclusiv mass-media. Semnale în care magistratul este învinuit de trafic de influenţă în actul de justiţie, dar şi de îmbogăţire ilicită. Acuze ce pot fi deja probate…
• Conservatorul Mihai Persu, proprietarul mai multor blocuri de locuinţe… goale din Vâlcea, s-a gândit mai deunăzi să continue construcţia de astfel de clădiri în ciuda crizei imobiliare care se resimte de peste doi ani. Astfel, prin noua firmă creată – Pergrup -, fostul consilier local PSD, Mihai Persu, va ridica un alt bloc semeţ, ce va fi situat pe bulevardul Dem Rădulescu din Râmnicu Vâlcea. Nici constructorul de blocuri numărul doi din Vâlcea – Romeo Iliescu – nu se lasă mai prejos: vrea să făurească alte două blocuri de locuinţe ce vor fi amplasate pe strada Gib Mihăescu (în zona magazinului Kaufland).
• Directorul general al Uzinelor Sodice Govora, Jaroslaw Czerwinski, este cercetat de autorităţile poloneze pentru nereguli grave depistate în activitatea sa din România. Sunt vizate unele contracte comerciale încheiate de Czerwinski, care s-au dovedit a fi extrem de păguboase pentru societatea Ciech Chemical Group.