|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Lovin(ski), Agrosemul şi… Roibu 

Lovin(ski), Agrosemul şi… Roibu

Tiberiu Pîrnău

Pesedistul Dumitru Lovin a vorbit când trebuia să tacă. Cu aplomb revoluţionar şi cu mânie proletară, simpaticul şi amuzantul domn Lovin(ski) s-a trezind strigând ca „deşteapta-n târg”. Prieten la cataramă cu managerul genial, cercetătorul de renume mondial, Costică Roibu, fostul şef de la agricultură s-a simţit dator (şi ce datorie!) să-i sară în apărare lui „Don Costellino”: „Politicienii de la PD-L şi ziariştii care susţin ideea distrugerii combinatului chimic Oltchim sunt inconştienţi şi trăiesc cu falsa impresie că, în cazul închiderii acestei societăţi, ei nu vor fi afectaţi în nici un fel. Să nu mai viseze! Nu s-ar opri activitatea doar la Oltchim, ci şi la CET Govora, USG, Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea, Exploatarea Minieră Berbeşti etc.

În săptămânile care ar urma, sute de societăţi comerciale ar da faliment, zeci de locuri de muncă s-ar pierde. Inclusiv pedeliştii şi ziariştii care atacă Oltchim-ul şi fac jocurile PCC SE, pe un pumn de arginţi, ar închide la prăvălie, pentru că dacă nu trăiesc pe lângă combinat, sigur trăiesc pe lângă una dintre companiile pe care le-am enumerat. Ar fi o reacţie în lanţ, care ar afecta grav întregul judeţ. Societăţile de pe platformă sunt gândite să funcţioneze integrat. Moare una, mor toate… Cei care cred că, dacă se închide combinatul, ei nu vor fi afectaţi, se înşeală amarnic. A, dacă ei au firme pe Marte, da, atunci poate că ar scăpa, dar nici atunci nu e sigur” – aceasta este afirmaţia făcută cu spume la gură (metaforic vorbind, bineînţeles) de Lovin(ski) al lui Roibu şi publicată de un bisăptămânal local.

Dumitru Lovin a comis un sofism pentru că sună frumos ceea ce spune domnia sa, numai că denaturează adevărul şi îi dezinformează pe vâlceni cu bună ştiinţă. Lovin cunoaşte arta manipulării maselor şi acţionează în consecinţă. Aşadar, nici un politician şi nici un ziarist nu au susţinut vreodată că Oltchimul trebuie închis. Pentru politicieni ar fi fost o acţiune de „sinucidere” politică, având în vedere că pe platformă lucrează vreo 10.000 de angajaţi, de votanţi, iar ziariştii s-ar fi decredibilizat total. Dimpotrivă, Oltchim este şi trebuie să fie în continuare locomotiva economică a judeţului Vâlcea! Iar toate forţele politice, autorităţile locale, ziariştii, toţi vâlcenii trebuie să lupte pentru supravieţuirea combinatului de la Râmnicu Vâlcea!

Ceea ce susţinem noi, ziariştii care am îndrăznit să-i clătinăm mitul de manager genial lui Constantin Roibu, este faptul (limpede ca lumina zilei) că actuala echipă de conducere a Oltchimului este incompetentă, neperformantă şi că aceasta trebuie schimbată de urgenţă. Domnule Lovin, cum explicaţi dumneavoastră găurile, datoriile, pierderile Oltchimului de aproape 500 milioane de euro, toate acumulate sub domnia de 20 de ani a lui Roibu „Împărat”. Sunt de vină ziariştii, politicienii, duşmanii poporului de la PCC! Aşa veţi spune! Râd şi curcile de la Ocnele Mari!

Cum explicaţi, domnule Lovin, că în timp ce combinatul se prăbuşeşte, căpuşele din jur (firmele, schemele gândite de Roibu: Comchim, Ciprom, Topanel, Chempro, Protectchim, Oltgrup, Amitrans etc) prosperă! Mergeţi pe platformă şi vedeţi aceste realităţi, e uşor să staţi pe margine şi să emiteţi judecăţi de valoare, purtând ochelari de cal!

Şi, totuşi, vâlcenii trebuie să ştie răspunsul la întrebarea: „Ce-l mână pe Dumitru Lovin în luptă?” Poate că are vreo datorie faţă de directorul de la Oltchim (cunoscut pentru generozitatea lui maximă faţă de politicienii de toate culorile), poate că a avut o firmă „Agrosem”, care a făcut afaceri ( vorba cântecului: „Termopane, termopane!”) cu societatea din subordinea Oltchimului, RAMPLAST. Poate… Noi am zis, nu am dat cu parul! În rest, sănătate şi virtute, domnule Lovin(ski)!

Leave a Response