Focus grup la Primăria Prundeni
Focus grup la Primăria Prundeni
În cadrul proiectului „Administratorul public – factor de succes pentru un management eficient la nivel local”, cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative şi implementat de Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Unitatea Centrală pentru Reforma Administraţiei Publice (U.C.R.A.P.), în perioada imediat următoare este prevăzută realizarea unei Analize asupra progresului înregistrat cu privire la implementarea funcţiei de administrator public.
Focus-grupul care se va desfăşura la Primăria comunei Prundeni, judeţul Vâlcea, în data de 30 august 2011 va viza obtinerea de date relevante cu privire la activitatea administratorilor publici si stadiul de implementare a acestui concept la finalul proiectului, cazuri de bune practici, functionarea retelei profesionale a administratorilor publici si metode de monitorizare periodica a activitatii acestora, precum si diseminarea concluziilor rezultate.
La această întâlnire, la care vor participa 2 operatori din partea echipei de asistenţă tehnică, se vor derula interviuri care să contribuie la realizarea Analizei asupra progresului înregistrat cu privire la implementarea funcţiei de administrator public. Vor fi prezenti administratorii publici din judetele Dolj, Gorj, Olt, Mehedinti si Valcea. Acest lucru este posibil datorita faptului ca managerul RECL din cadrul Primariei Prundeni este si administrator public si totodata Presedintele Asociatiei Nationale a Administratorilor Publici din Romania.