|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Prefectul Petre Ungureanu a informat Guvernul despre diversiunile de marţi 

• Prefectul Petre Ungureanu a informat Guvernul despre diversiunile de marţi

„Sindicaliştii de la Oltchim au făcut politică, iar tovarăşul Diculoiu şi-a depăşit competenţele”

Mitingul „spontan” organizat marţi, 30 august, în faţa sediul administrativ al societăţii Oltchim de către Constantin Roibu şi Mihai Diculoiu nu a rămas fără urmări: prefectul judeţului Vâlcea, Petre Ungureanu, s-a declarat total nemulţumit de acţiunea orchestrată de conducerea societăţii şi Sindicatul Liber Oltchim şi a anunţat că a informat Guvernul despre acest lucru. „Am o părere extrem de proastă despre ceea ce s-a întâmplat marţi la Oltchim. Riscăm să repetăm istoria cu Noble Ventures. A fost o greşeală extraordinară a celor de la Oltchim că au interzis accesul acţionarului minoritar PCC la şedinţa AGA.

În orice ţară civilizată şi cu o economie de piaţă, sunt respectate drepturile acţionarilor, indiferent de numele acestora. Potrivit legii din ţara noastră, orice acţionar trebuie lăsat să participe la şedinţele AGA. După părerea mea, sindicaliştii de la Oltchim au făcut politică, iar tovarăşul Mihai Diculoiu şi-a depăşit competenţele. Totul a fost o ruşine pentru judeţul Vâlcea, iar cineva trebuie să răspundă. Vreau să vă mai spun că am informat Guvernul despre tot ceea ce s-a întâmplat marţi la sediul Oltchim”, ne-a declarat prefectul Petre Ungureanu.

Reamintim faptul că reprezentantul PCC, Wojciech Zaremba, a fost împiedicat să intre la şedinţa AGA mai întâi pe poarta principală, apoi pe o intrare secundară. De fiecare dată, accesul i-a fost blocat de protestatari, care l-au reţinut pe polonez timp de mai bine de o oră şi jumătate. Atât i-a luat directorului Roibu să iasă din birou şi să-l recupereze pe Zaremba, după ce s-a strecurat printre sindicalişti fără măcar să-şi şifoneze costumul.

Referitor la cazul Noble Ventures, trebuie să spunem reprezentanţii firmei americane, cea care a cumpărat în anul 2000 Combinatul Siderurgic Reşiţa (al cărei contract de privatizare a fost anulat doi ani mai târziu), au depus în anul 2003 mărturie în Senatul american în legătură cu ceea ce ei numesc cazuri de corupţie în România şi Europa de Est. După eşecul privatizării de la Reşiţa, investitorii americani au dat în judecată statul român, sub acuzaţia de expropriere, la Centrul Internaţional pentru dispute legate de investiţii (ICSID) ce funcţionează pe lângă Banca Mondială, singura instanţă specializată în litigii comerciale între diferite state.

În acest proces, ei au acuzat statul român că nu şi-a respectat obligaţiile stabilite în contractul de privatizare la cumpărarea uzinei. Este vorba de reeşalonarea unor datorii istorice, care nu a fost operată de autorităţile române. În baza acestor datorii, Autoritatea pentru Privatizare a cerut falimentul CSR, ordonând creditorilor, firme de stat, să acţioneze în instanţă societatea. În acest fel, investitorilor americani de la Noble Ventures le-a fost interzis dreptul de a-şi administra propria afacere, ei apreciind procedura de faliment ca o comandă politică a unuia din membrii fostului cabinet Năstase, respectiv, ex-ministrul privatizării, Ovidiu Muşetescu.

(Petre Coman)

Leave a Response