Oraşul Horezu, atracţie turistică pe plan naţional şi internaţional
• Deputatul Samoil Vâlcu:
Oraşul Horezu, atracţie turistică pe plan naţional şi internaţional
Deputatul PDL Samoil Vîlcu a participat la sfârşitul săptămânii la evenimentele organizate de Primăria Horezu cu ocazia împlinirii a 524 de ani de atestare documentară a acestui oraş.
Două momente importante au fost incluse în programul manifestărilor prilejuite de Zilele Oraşului Horezu: inaugurarea Spitalului Orăşenesc şi încheierea lucrărilor de modernizare a Casei de Cultură din localitate.
„Inaugurarea noii construcţii a spitalului din Horezu este un moment important, acum oamenii din zonă au o unitate spitalicească modernă, serviciile medicale fiind la nivelul exigenţelor actuale. Această investiţie era necesară şi îi felicit pe cei care s-au ocupat de derularea acesteia. Sistemul medical este foarte important şi ne-am preocupat de reforma în acest domeniu, nefiind uşor de aplicat după ce în ultimii 20 de ani nicio guvernare până acum neavând curajul să înceapă modernizarea acestuia. Inaugurarea spitalului va aduce importante beneficii pentru populaţia regiunii în ceea ce priveşte accesul la servicii de sănătate de calitate, comparabile cu cele la care au acces cetăţenii din alte regiuni ale Uniunii Europene” este de părere parlamentarul democrat liberal.
„Felicit actuala administraţie a oraşului Horezu şi pentru modernizarea Casei de Cultură „Constantin Brâncoveanu”. De la preluarea mandatului de primar al oraşului Horezu, Constantin Niţu a făcut eforturi susţinute de a moderniza localitatea şi a înţeles foarte bine că promovarea turistică poate aduce beneficii întregului judeţ. Consider că a pus accent pe realizarea manifestărilor culturale la un înalt nivel calitativ pentru ca acestea să constituie un element de atracţie pentru publicul larg. Prin modernizarea Casei de Cultură vor putea fi promovate valorile autentice culturale locale, pentru a contribui astfel la o apreciere pozitivă în ceea ce priveşte oraşul” a declarat deputatul PDL Samoil Vîlcu.
„Reamintesc faptul că în luna iunie a acestui an Horezu a primit „trei stele” care înseamnă de vizitat neapărat, fiind desemnat cu această distincţie în Ghidul Verde Michelin o publicaţie de renume în domeniul turismului. Alegerea zonei Horezu , alături de alte 7, ca destinaţie din ţara noastră care trebuie neapărat vizitată nu a fost a întâmplătoare, autorii ghidului documentându-se personal despre numeroase locuri din România, iar selecţia a fost strictă.
Este o recunoaştere a faptului că Horezu este o posibilă atracţie turistică pe plan naţional şi internaţional, este o adevărată etichetă pentru această zonă care oferă multiple posibilităţi de petrecere a timpului liber, iar acest lucru este specificat în această apariţie editorială prestigioasă”, a concluzionat parlamentarul vâlcean.