Ilegalităţile şi abuzurile lui Nicolae Minea vor fi dovedite de Tribunalul Constanţa (I)
Doar spitalul de nebuni şi instanţele corupte îl mai pot salva pe infractorul Minea
Ilegalităţile şi abuzurile lui Nicolae Minea vor fi dovedite de Tribunalul Constanţa (I)
• lichidatorul Cascont cere anularea contractelor
prin care s-au înstrăinat bunurile Alutus
Petre Coman
Infractorul dovedit Nicolae Minea fuge de justiţie, prevalându-se de acte medicale eliberate de Spitalul nr. 2 din Râmnicu Vâlcea, care atestă faptul că acesta are probleme psihice. Suntem convinşi că judecătorii de la Tribunalul Bucureşti nu se vor lăsa intimidaţi, la sfârşitul lunii septembrie, de infractorul Minea şi-l vor trimite acolo unde îi este locul, la „răcoare”, adică la… „tratament specializat”.
Zilele trecute, firma Cascont IPURL Vrancea, în calitate de lichidator judiciar al SC Batroscom SA (fostă SC Alutus SA), a formulat la Tribunalul Constanţa acţiuni împotriva a două societăţi controlate de controversatul afacerist penal Nicolae Minea: Gemeniserv SA Târgu Jiu (fostă Gemeni SA) şi Alcamin SA, cu sediul tot în Târgu Jiu.
Concret, lichidatorul judiciar din Vrancea cere Tribunalului Constanţa anularea a zece contracte de vânzare-cumpărare încheiate direct sau indirect de către Nicolae Minea, dar şi obligarea firmelor Gemeniserv SA şi Alcamin SA să restituie către societatea Batroscom toate terenurile şi clădirile care au făcut obiectul aşa ziselor contracte de vânzare-cumpărare orchestrate din umbră de Nicolae Minea. Trebuie să mai spunem că primul termen în acest dosar la Tribunalul Constanţa este programat să aibă loc luni, 19 septembrie 2011.
În cererea adresată Tribunalului Constanţa, lichidatorul Cascont IPURL Vrancea solicită anularea următoarelor contracte sau convenţii de vânzare-cumpărare şi schimb încheiate între SC Alutus SA (actual SC Batroscom SA) şi SC Zacexim SA: contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 14 ianuarie 2002 cu privire la imobilele construcţii în suprafaţă totală de 1.961 mp, denumite „Pensiunea 7 – Complex Balnear Ocnele Mari”, compuse din pavilion băi calde, două bazine apă sărată, vestiar, bufet, grup sanitar şi două magazii, înscrise în cartea funciară a localităţii Ocnele Mari; contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 14 ianuarie 2002 cu privire la imobilele construcţii în suprafaţă totală de 1.415 mp, denumite „Ştrand şi Popas Ocniţa”, compuse din depozit ştrand Ocniţa, două bazine cu apă sărată, complex recepţie-restaurant ştrand Ocniţa, complex balnear ştrand Ocniţa, înscrise în cartea funciară a localităţii Ocnele Mari; contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 14 ianuarie 2002 cu privire la imobilele construcţii în suprafaţă totală de 986,27 mp, denumite „Vila nr. 1 şi Cantină Ocnele Mari”, compuse din vila nr. 1, cantină vila nr. 1, înscrise în cartea funciară nr. 204 a localităţii Ocnele Mari, cu număr cadastral 348; convenţiile de vânzare-cumpărare constatate prin decizia civilă nr. 1014/23 iulie 2002 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 3064/2002, cu privire la toate terenurile menţionate în dispozitivul deciziei, terenuri care sunt aferente construcţiilor proprietatea SC Alutus SA, înstrăinate prin acte sub semnătură privată, respectiv: terenul în suprafaţă de 5567,67 mp situat în localitatea Ocnele Mari, aferent activului Camping Ocnele Mari (Popas Turistic Ocnele Mari); terenul în suprafaţă de 1188,93 mp situat în localitatea Ocnele Mari, aferent activelor vila nr. 1 şi cantina Ocnele Mari; teren în suprafaţă de 13.320,43 mp situat în localitatea Băile Olăneşti, aferent activului popas turistic Brazilor „Complex Comanca”; teren în suprafaţă de 8844,25 mp situat în Râmnicu Vâlcea, str. Castanilor, aferent activului motel Capela; teren în suprafaţă de 15.618,17 mp situat în Râmnicu Vâlcea, str. Ştrandului, aferente activului popas turistic Insula Pescarilor.
Motelul Capela a ajuns ilegal la firma Zacexim, controlată de… concubina lui Nicolae Minea
Tot în cadrul cererii adresată Tribunalului Constanţa, lichidatorul Cascont IPURL Vrancea mai solicită anularea următoarelor contracte sau convenţii de vânzare-cumpărare şi schimb încheiate între Alutus (actual Batroscom) şi Zacexim: contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 8 octombrie 2001 cu privire la imobilul construcţie în suprafaţă totală de 1.976 mp, denumit „Motel Capela”, compuse din parter şi două etaje, înscris în cartea funciară nr. 8162 a localităţii Râmnicu Vâlcea, cu număr cadastral 3376; contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2089/08 iulie 2002 la BNP Firan Rodica cu privire la terenul în suprafaţă de 8.844 mp, situat în intravilanul municipiului Râmnicu Vâlcea, Aleea Cocărăscu (fostă strada Castanilor), înscris în cartea funciară nr. 8162 a localităţii Râmnicu Vâlcea, cu număr cadastral 4296; convenţia de vânzare-cumpărare constatată prin sentinţa civilă nr. 1549/25 octombrie 2002 pronunţată de Judecătoria Brezoi, cu privire la terenul în suprafaţă de 12.560 mp, număr cadastral 230 înscris în CF 208 a localităţii Voineasa şi terenul în suprafaţă de 15.673 mp, număr cadastral 231, înscris în CF 209 a localităţii voineasa, ambele terenuri fiind situate în localitatea Voineasa, punctul „Obârşia Lotrului”; contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 25 aprilie 2002 cu privire la imobilul construcţie în suprafaţă totală de 27,47 mp, denumit „Popas turistic Insula Pescarilor”, compuse din bufet, spaţiu comercial şi bar, înscris în cartea funciară nr. 8979 a localităţii Râmnicu Vâlcea; contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2295/23 iulie 2002 la BNP Firan Rodica cu privire la terenul în suprafaţă de 15.618 mp, situat în intravilanul municipiului Râmnicu Vâlcea, (Popas turistic „Insula Pescarilor” Ostroveni), înscris în cartea funciară nr. 8979 a localităţii Râmnicu Vâlcea, cu număr cadastral 4311. De asemenea, lichidatorul Cascont IPURL Vrancea solicită obligarea firmei Gemeniserv SA la restituirea către debitoarea SC Batroscom SA a terenurilor şi construcţiilor ce au făcut obiectul contractelor a căror anulare s-a solicitat mai sus.
În contradictoriu cu firma SC Alcamin SA din Târgu Jiu, lichidatorul Cascont IPURL Vrancea solicită Tribunalului Constanţa anularea următoarelor contracte sau convenţii de vânzare-cumpărare: convenţia de schimb constatată prin Sentinţa civilă nr. 316/10 mai 2006 pronunţată de Judecătoria Brezoi, în Dosarul nr. 450/2006, prin care SC Batroscom SA a dat firmei SC Alcamin SA terenul în suprafaţă de 276 mp, situat în intravilanul municipiului Râmnicu Vâlcea, str. Ostroveni-Sălcioara, având număr cadastral 4312 înscris în CF 8939; contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la dala de 14 ianuarie 2002 între SC Alutus SA şi SC Zacexim SA cu privire la imobilele construcţie în suprafaţă de 43,46 mp, denumit „Bar Popas turistic Ostroveni”, cu număr cadastral 350, înscris în cartea funciară nr. 8939 a municipiului Râmnicu Vâlcea. De asemenea, lichidatorul Cascont IPURL Vrancea cere obligarea firmei Alcamin la restituirea către SC Batroscom SA a terenurilor şi construcţiilor ce au făcut obiectul contractelor a căror anulare s-a solicitat mai sus.
„Minea a conceput şi realizat înstrăinarea frauduloasă a tuturor imobilelor din patrimoniul Alutus”
„Toate contractele, atât cele atacate în cauza de faţă, cât şi cele subsecvente lor, au fost încheiat cu scopul fraudulos al sustragerii bunurilor din patrimoniul SC Alutus SA (numită în continuare debitoarea), prin acţiuni concepute şi coordonate de Nicolae Minea (în principal) şi Marin Petru Coveianu. Pentru unele din contractele de înstrăinare (care nu fac obiectul prezentei cauze) instanţele de judecată au constatat nulitatea absolută a acestora ca urmare a cauzei ilicite.
Cu privire la înstrăinarea terenurilor aferente activelor (construcţii) s-a pronunţat sentinţa penală nr. 540/28 octombrie 2008 a Judecătoriei Suceava, în dosarul nr. 63/314/2005, prin care Nicolae Minea a fost condamnat la 8 am închisoare, iar Marin Coveianu la 6 ani închisoare, constatându-se, în urma cercetării penale, că nu s-a realizat reevaluarea terenurilor ca urmare a emiterii certificatelor de atestare a dreptului de proprietate, că nu s-a majorat capitalul social al SC Alutus SA cu valoarea reactualizată a terenurilor (acţiunile suplimentare revenind AVAS) şi nu s-a înregistrat această majorare la Oficiul Registrului Comerţului.
Acţiunile concertate privind înstrăinarea frauduloasă a imobilelor din patrimoniul debitoarei au demarat după ce Nicolae Minea a devenit acţionar majoritar la SC Alutus SA şi a fost ales preşedinte al consiliului de administraţe şi director general al societăţii. Prin Hotărârea AGA nr. 14/12 iulie 2001 şi actul adiţional nr. 28/7 ianuarie 2002 s-a decis majorarea capitalului social cu suma de 2 miliarde de lei vechi prin emisiunea unui număr de 2 milioane de acţiuni, subscrise integral de Nicolae Minea, acesta devenind acţionar majoritar cu o cotă de 51,642%. Din capitalul de 2 miliarde de lei vechi subscris, Nicolae Minea a achitat, în termenul prevăzut, doar suma de 600 milioane de lei vechi. Prin aceeaşi hotărâre AGA, Nicolae Minea a fost ales preşedinte al consiliului de administraţie şi director general, iar Marin Coveianu a fost numit administrator.
Prin actul adiţional din 24 decembrie 2001 la contractul de vânzare-cumpărare acţiuni, încheiat între APAPS, Asociaţia Salariaţilor (PAS) şi Nicolae Minea, acesta din urmă a preluat, în calitate de cesionar, obligaţia de plată a preţului neachitat al acţiunilor şi, corelativ, acţiunile salariaţilor la SC Alutus SA, dobândind astfel o cotă de 80,194%. Nicolae Minea nu a restituit acţionarilor sumele plătite de aceştia până la cesionarea contractului şi nici nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată către APAPS a întregii diferenţe de preţ. Pentru sumele neachitate din aceast contract, în valoare de 102.159 RON, AVAS a formulat cerere de creanţă în cadrul prezentului dosar de faliment.
Din funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie şi director general al societăţii, Nicolae Minea, împreună cu Marin Coveianu, care ocupa funcţia de administrator al societăţii (calitate în care a semnat toate contractele de înstrăinare a bunurilor), au conceput şi realizat înstrăinarea frauduloasă a tuturor imobilelor din patrimoniul SC Alutus SA către societăţile comerciale coordonate de Nicolae Minea. Într-o primă etapă, în perioada octombrie 2001 – iulie 2002 au fost înstrăinate toate construcţiile, împreună cu terenul aferent, în principal prin acte de vânzare-cumpărare şi promisiuni de schimb, toate sub semnătură privată. Pentru unele din aceste acte au fost promovate acţiuni în constatare la instanţele judecătoreşti. În toate contractele de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, SC Alutus SA a fost reprezentată prin Marin Coveianu, iar cumpărătorul a fost SC Zacexim SRL, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J38/172/2000, având sediul în Râmnicu Vâlcea, Calea lui Traian nr. 114, bloc L, sc. B, ap. 5, societate în care asociat unic şi administrator era Cezarina Zorlescu, concubina lui Nicolae Minea, după cum se arată în rechizitoriul Parchetului Naţional Anticorupţie.
În cercetarea judecătorească cu privire la legătura dintre Cezarina Zorlescu, mama acesteia (care apărea acţionar majoritar în alte societăţi care au dobândit imobile ale SC Alutus SA) şi Nicolae Minea s-a confirmat existenţa unei relaţii deosebit de apropiate între aceştia, în asemenea măsură încât unii martori s-au referit la Cezarina Zorlescu ca fiind soţia lui Nicolae Minea. Apare mai mult decât evident, astfel, concursul fraudulos al cumpărătoarei SC Zacexim SRL, societatea cumpărătoare nefiind altceva decât tot o societate controlată de Nicolae Minea, ca şi societatea vânzătoare”, se spune printre altele în cererea adresată Tribunalului Constanţa de către firma Cascont IPURL Vrancea.
(va urma)