Mită de 2000 de euro pentru angajări la SRI Vâlcea
Mită de 2000 de euro pentru angajări la SRI Vâlcea
Vâlcenii Constantin Petrescu şi Dumitru Zmaranda, din Râmnicu Vâlcea au fost arestaţi pentru trafic de influenţă. Joi, 15.09.2011, Tribunalul Vâlcea a dispus arestarea pentru 29 de zile a doi bărbaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă după ce au pretins şi primit 2.000 lei cu promisiunea că pot interveni pentru facilitarea angajării unei tinere în cadrul Serviciului Român de Informaţii.
În fapt, la data de 12.09.2011, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea s-a prezentat B.E, care a sesizat faptul că la sfârşitul lunii august 2011, doi bărbaţi, Constantin Petrescu şi Dumitru Zmaranda., i-au pretins şi primit 2.000 lei lăsând să se înţeleagă că pot interveni la nivelul S.R.I. în vederea angajării fiicei sale.. Petrescu s-a prezentat ca fiind colaborator al poliţiei, iar Zmaranda drept fost poliţist, actualmente lucrător S.R.I..
Din momentul sesizării, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Biroul Judeţean Anticorupţie Vâlcea au fost delegaţi să efectueze activităţi procedurale şi de investigaţii în cauză, existând suspiciuni cu privire la identitatea reală a celor doi.
Cu sprijinul tehnic şi operativ al S.R.I. – Direcţia Judeţeană de Informaţii Vâlcea s-a reuşit stabilirea identităţii reale a bărbaţilor, cu vârstele de 63, respectiv 43 ani, precum şi identificarea adreselor şi autoturismelor personale.
La data de 15.09.2011, ofiţerii D.G.A., cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii şi al Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Vâlcea, au efectuat percheziţii domiciliare, ocazie cu care au fost identificate înscrisuri ce au legătură cu cauza.
Cele două persoane sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257, alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a şi b, Cod Penal.