|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Blom România acordă asistenţă tehnică de 3,95 milioane lei în domeniul termoficării urbane la Râmnicu Vâlcea 

Blom România acordă asistenţă tehnică de 3,95 milioane lei în domeniul termoficării urbane la Râmnicu Vâlcea

Contractul are ca beneficiar Consiliul Judeţean Vâlcea şi a fost semnat în a doua jumătate a lunii august, cu un consorţiu format din Blom România, Ramboll România SRL şi BDO Audit SRL, având o durată de execuţie estimată la 23 de luni.

 „Infrastructura de utilităţi publice în România şi în general în ţările est-europene are nevoie de investiţii semnificative, iar acest lucru este acum posibil prin intermediul instrumentelor structurale oferite de UE. Blom România a devenit extrem de activă pe segmentul de asistenţă tehnică în domeniul infrastructurii de mediu, iar contractul recent semnat la Vâlcea confirmă acest lucru.”   a declarat Ionuţ Cristian Săvoiu, director general Blom România SRL
Obiectul contractului constă în acordarea de asistenţă tehnică pentru managementul proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul Municipiului Râmnicu Vâlcea pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei”.

Obiectivul major al proiectului din care face parte acest contract de asistenţă tehnică îl reprezintă îmbunătăţirea calităţii vieţii în Municipiul Râmnicu Vâlcea, reflectată în calitatea factorilor de mediu şi starea de sănătate a populaţiei.
Autoritatea Contractantă este Consiliul Judeţean Vâlcea, în calitate de responsabil cu serviciul public de furnizare a energiei termice, responsabilitatea directă pentru implementarea proiectului fiind delegată către SC CET Govora SA.
Serviciile prestate de Blom în cadrul acestui contract includ asistenţă specializată oferită echipei de implementare a proiectului în organizarea procedurilor şi derularea contractelor de achiziţie publică, în dezvoltarea şi implementarea politicilor de vizibilitate şi conştientizare a beneficiilor proiectului în rândul populaţiei.
Contractul de asistenţă tehnică este primul din cele 6 contracte ce se vor derula în cadrul proiectului pentru care Consiliul Judeţean Vâlcea a obţinut finanţare nerambursabilă.
Despre SC Blom Romania SRL

Grupul BLOM este cel mai mare furnizor de servicii geospaţiale din Europa atât pentru instituţii din administraţia publică, cât şi pentru companii din sectorul privat. BLOM deţine baze de date spaţiale unice, conţinând hărţi, imagini şi modele tridimensionale. Cu o atenţie specială acordată serviciilor online, BLOM furnizează date şi soluţii unei game variate de clienţi şi permite partenerilor să dezvolte diverse aplicaţii complexe prin accesul la baza de date geospaţiale pe care o deţine. Această strategie este susţinută de o dotare impresionantă cu echipamente tehnice constând în avioane, camere fotogrametrice, sisteme de scanare laser şi sisteme de cartografiere. Acest lucru face posibil ca fiecare proiect să fie realizat cu resurse interne, în condiţii optime de calitate, durată şi costuri. Grupul Blom are mai bine de 1000 de angajaţi în toată lumea şi companii deschise în 13 ţări, inclusiv România. Sediul principal al activităţilor este în Oslo, Norvegia. Blom este listată la bursa din Oslo. Pentru mai multe informaţii vizitaţi www.blomasa.com.
Cererea de informaţie geografică actuală şi completă este în continuă creştere de la un an la altul. BLOM deţine o poziţie privilegiată pe piaţa informaţiilor geospaţiale şi îşi propune să devină furnizorul de servicii numărul unu în topul preferinţelor clienţilor.
Nu ne sunt indiferente căldura şi costurile din casele vâlcenilor

– Lansarea oficială a contractului de Asistenţă Tehnică pentru managementul proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei” –

La sfârşitul săptămânii trecute Consiliul Judeţean Vâlcea a găzduit evenimentul privind lansarea contractului de Asistenţă Tehnică pentru managementul proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei”, având ca sursa de finanţare Programul Operaţional Sectorial de Mediu 2007-2013 – Axa Prioritară 3 – Sector termoficare. Proiectul, cu o perioadă de implementare de 41 de luni (inclusiv perioada de notificare a defectelor), are o valoare totală de 59.332.500 Euro (fără TVA), din care 29.666.250 Euro finanţare nerambursabilă din Fondul European de Coeziune al Uniunii Europene. Obiectivul general al proiectului din care face parte acest contract îl reprezintă îmbunătăţirea calităţii vieţii în municipiul Râmnicu Vâlcea, reflectată în calitatea factorilor de mediu şi starea de sănătate a populaţiei, ca urmare a investiţiilor în infrastructură, impuse de politica de coeziune economico-socială a Uniunii Europene pentru atingerea obiectivului „Convergenţă”.

„Pentru noi, – a subliniat preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, dr. ing. Ion CÎLEA, – acest proiect capătă o valoare şi importanţă cu atât mai mari dacă avem în vedere tăierea subvenţiilor la încălzire şi, pe cale de consecinţă, scumpirea agentului termic. Tocmai de aceea devine prioritară grija noastră pentru reducerea costurilor de producţie, a pierderilor tehnologice, a preţului plătit de cele 30.317 familii racordate la rețeaua CET Govora şi, în acelaşi timp, protecţia mediului înconjurător. Aceste elemente sunt esenţiale pe drumul operaţionalizării proiectului”.

În urma unei licitaţii internaţionale, contractul de asistenţă tehnică a fost atribuit consorţiului format din S.C. Ramboll România SRL (lider), S.C. BDO Audit SRL şi S.C. BLOM România SRL – parteneri. Contractul are o valoare de 3.956.545 lei (fără TVA) şi se va derula pe o perioada de 23 de luni de la data emiterii Ordinului de începere a contractului,
respectiv 01.09.2011.

Contractul vizează următoarele obiective:

1. Acordarea de asistenţă tehnică Unităţii de Management a Proiectului şi
Unităţii de Implementare a Proiectului în managementul efectiv pentru
implementarea cu succes a investiţiei, în conformitate cu prevederile
Contractului de Finanţare;

2. Asistenţă în derularea procedurilor de achiziţie publică, în vederea
selectării prestatorilor în conformitate cu prevederile legale în vigoare,
precum şi în semnarea contractului de servicii de supervizare
(inginerul) şi lucrări (proiectare şi execuţie);

3. Acordarea de asistenţă tehnică în proiectarea şi implementarea
strategiilor de informare publică în legătură cu reabilitarea sistemului
de termoficare din municipiul Râmnicu Vâlcea;

4. Asigurarea publicităţii adecvate măsurii şi informarea corectă a
populaţiei privind lucrările de construcţie propuse în proiect, conform
Manualului de Identitate Vizuală pentru Instrumentele Structurale în
România 2007-2013;

5. Asigurarea sprijinului operatorului de termoficare în întâlnirile lunare
de progres cu inginerul şi toţi contractorii, în vederea stabilirii
progresului proiectului aprobat prin Decizia de finanţare.

Leave a Response