|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Avem nevoie de o presă independentă financiar care să fie sprijinul statului împotriva corupţiei 

• Emilian Frâncu a prezentat argumentele reducerii TVA pentru mass-media:

„Avem nevoie de o presă independentă financiar care să fie sprijinul statului împotriva corupţiei”

Săptămâna trecută, senatorul liberal Emilian Frâncu a dat publicităţii forma finală a expunerii de motive la propunerea legislativă pe care a iniţiat-o luna trecută şi care vizează reducerea TVA la 9% pentru presa din România. „Din păcate, după o perioadă de continuă dezvoltare timp de 19 ani, criza a lovit puternic şi media românească. Multe instituţii de presă pot intra în faliment până în primavara anului 2012. Semnele există de pe acum: restructurări masive şi întârzieri mari la plata salariilor. Presiunea materială împinge puternic mass-media către un tip de comunicare sumară şi de o calitate de multe ori îndoielnică sub multe aspecte. Relaţia venituri mass-media – conţinut mass-media este una directă.

Când a aderat la Uniunea Europeană în 2007, ţara noastră se afla pe locul 42 din toate ţările monitorizate în ceea ce priveşte dezvoltarea presei, potrivit unui raport întocmit de Reporteri fără frontiere. În anul 2010, ultimul an analizat, România a scăzut până la locul 50. Raportul menţionează că un număr de peste 6.000 de ziarişti şi-au pierdut locurile de muncă de când s-a declanşat criza economică.

În prezent, situaţia economică nu este încurajatoare pentru presa din România! Pe lângă miile de jurnalişti şi angajaţi din mass-media care au fost concediaţi, cel puţin 58 de ziare au fost închise de la începutul crizei economice (aceasta este o informaţie oferită de statistica oficială). Veniturile din publicitate au scăzut brusc pe fondul crizei economice, fapt ce a condus, inevitabil, şi la creşterea vulnerabilităţilor, şi mai ales la înmulţirea discuţiilor despre calitatea actului jurnalistic aflat acum sub o preisune teribilă: să vinzi cu orice preţ tipăritura sau formatul tv. Clienţii de publicitate au achiziţionat din ce în ce mai puţin spaţiu publicitar la televiziuni, radiouri şi ziare. Astfel, scăderea veniturilor din publicitate a lovit puternic presa din România. Pentru publisheri, veniturile din publicitate asigurau apariţia publicaţiilor şi nu încasările din vânzarea la chioşc sau din abonamente şi de aceea o soluţie pentru presa scrisă a fost trecerea pe sistem online. Audiovizualul (televiziunea, radioul) trăieşte în proporţie de 98% din publicitate şi doar 2% din venituri ce se pot obţine, acolo unde este posibil, din vânzarea unor producţii de emisiuni audio-video sau filme documentare proprii.

Creşterea TVA la 24% a lovit crunt structurile media. Criza a generat o lipsă de cash-flow la toate firmele care nu şi-au mai permis să îşi facă publicitate (toate companiile încearcă să scadă la maxim cheltuielile). Din cauza TVA-ului foarte mare, de 24%, se măreşte «artificial» suma de bani care este plătită pentru contracte. Acest lucru se răsfrânge negativ asupra posibilelor surse de finanţare a instituţiilor media. În acest moment, instituţiile media suferă de două ori rigorile dramatice ale crizei economice din România (în primul rând direct, ca orice societate comercială şi, în al doilea rând, ca posibile beneficiare ale unor contracte de publicitate al căror număr şi valoare este în continuă scădere). Presa trebuie să îndeplinească cu succes tranziţia digitală astfel încât să continue să joace tradiţionalul rol de «gardian al democraţiei» dar şi de mediu de comunicare viabil al valorilor civice. În noul mediu digital, găsirea unui echilibru între crearea de structuri noi şi viabile în sector şi păstrarea actului jurnalistic de calitate constituie aspectul cheie al acestui cadru în schimbare. O presă săracă înseamnă de multe ori o presă dependentă de politic sau o evadare spre tabloidizare, amândouă variantele fiind semnale pentru un viitor nu foarte fericit. Avem nevoie de o presă viguroasă, independentă financiar şi care să fie sprijinul statului de drept împotriva corupţiei şi imposturii.

Statele membre ale UE au posibilitatea de a aplica o rată redusă a TVA (9%) ziarelor şi periodicelor prevăzute la categoria 6 din anexa III la Directiva 2006/112/CE. De asemenea acest lucru este permis şi pentru audiovizual. Considerăm că se impune ca publicitatea prin presă să beneficieze începând cu anul 2012 de un TVA scăzut în valoare de 9%. Revigorarea acestui sector va asigura, printre altele, şi evoluţia spre normalitate a democraţiei în România, dar va permite crearea a mii de noi locuri pe piaţa muncii din România care este atât de fragilă. Industria IT a beneficiat şi ea, la momentul potrivit, de facilităţi asemănătoare, fapt care a salvat mii de firme de la faliment şi a dus la angajarea cu contract de muncă a sute de specialişti. Mai mult a transformat piaţa de IT într-un lider al economiei româneşti. Acest lucru trebuie să se ia în considerare şi pentru industria media! Dacă pentru o industrie ca cea de IT e vorba de o alegere de priorităţi economice pentru dezvoltarea ţării, susţinerea industriei de media e o alegere esenţială de susţinere şi dezvoltarea a democraţiei participative româneşi. Miile de şomeri din zona media care se profilează că vor apărea în anul 2012 vor îngroşa semnificativ numărul şomerilor, numărul celor asistaţi sociali, grevând puternic bugetul asigurărilor sociale de stat.

Propunem acest act normativ cu bună credinţă şi având convingerea că este un pas obligatoriu spre recunoaşterea inportanţei păstrării libertăţii de exprimare, singurului câştig cert obţinut după revoluţie. Am propus acest act normativ după ce am avut discuţii numeroase cu structurile sindicale şi patronale din domeniu, la nivel local, regional şi naţional. Am purtat de asemenea discuţii şi cu Clubul Român de Presă. În ceea ce priveşte costul pe plan economico-financiaro-bugetar a acestei măsuri, atragem atenţia că actul normativ îşi propune să intre în vigoare în exerciţiul bugetar următor adoptării sale, iar daca ar trebui indicate totuşi surse de compensare, sugerăm ca acestea ar putea fi asigurate din prevalări suplimentare din veniturile obţinute de Loteria Naţională sau din impozitarea suplimentară a jocurilor de noroc. Dacă presa moare, se vor închide pe orizontală şi alte unităţi interdependente de acest sector, aşa încât costul «scăderii TVA de la 24% la 9% pentru contractele de publicitate prin presă» este compensat, credem noi, într-o măsură suficientă de asigurarea traversării mai uşoare a crizei economice şi morale din România de către unul din pilonii cei mai importanţi ai democraţiei: presa”, se menţionează printre altele în expunerea de motive realizată de senatorul Emilian Frâncu.

Leave a Response