|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Ion Marin “Rarora 

• După opt ani de procese,

Ion Marin „Rarora” a fost achitat de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia penală nr. 3.875 din 2 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat sentinţele în celebrul dosar „Rarora – BCR Novaci”, după opt ani de procese şi amânări. Astfel, alături de alţi cinci inculpaţi, Ion Marin, reprezentanul firmei Rarora, a fost achitat de judecătorii de la ICCJ pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestuia. Nu acelaşi lucru se poate spune despre Sorin Popescu, fost director al Sucursalei BCR Novaci, care a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 9 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cu consecinţe deosebit de grave. De asemenea, ICCJ a condamnat-o pe Marilena Giurcă, fosta şefă a Serviciului Contabilitate din cadrul BCR Sucursala Novaci, la pedeapsa de 4 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 9 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cu consecinţe deosebit de grave. În fine, mai trebuie să spunem că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a obligat pe Sorin Popescu şi Marilena Giurcă la plata sumei de 324 miliarde lei vechi în favoarea părţii civile BCR, despăgubiri civile, iar Ion Marin a fost obligat să plătească doar 10 milioane lei vechi drept cheltuieli judiciare către stat.

În luna decembrie 2003, procurorii Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a opt inculpaţi care, prin mijloace frauduloase şi falsificare de documente, au utilizat credite bancare în valoare de 296 miliarde de lei vechi de la Banca Comercială Română – Sucursala Novaci, judeţul Gorj. Atunci, Ion Marin, reprezentantul societăţii comerciale constituite în grupul „Marin Luminiţa” din Râmnicu Vâlcea a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru complicitate la înşelăciune, la fals şi uz de fals, la utilizarea creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, precum şi de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, aflate în concurs real.

Anchetatorii au reţinut că Ion Nicolae, în calitate de administrator unic al societăţii comerciale Foraj Sonde SA Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj, în înţelegere cu funcţionari ai Sucursalei BCR Gorj şi BCR Novaci, a obţinut prin mijloace ilegale, în perioada noiembrie 2002 – martie 2003, două credite în valoare totală de 296 miliarde de lei vechi pe care le-a utilizat în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate. Ulterior, sumele au fost achitate societăţii comerciale Rarora SRL Vâlcea, reprezentată de Ion Marin, fără să existe contracte între cele două firme. Ion Nicolae a fost interesat să sprijine acest transfer de bani întrucât, până la numirea sa administrator unic la SC Foraj Sonde, a îndeplinit funcţia de consilier juridic şi de şef Oficiu juridic al societăţii patronate de Ion Marin. Acesta din urmă a garantat la bancă bilete la ordin şi file cec pentru suma obţinută de la banca menţionată şi a folosit banii obţinuţi cu titlul de credite în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, fără a-i mai restitui.

Sorin Popescu, în calitatea pe care o avea, a indus în eroare Banca Comercială Română, prin prezentarea unor fapte mincinoase şi prin intervenţia directă în acordarea creditelor pentru SC Foraj Sonde SA în condiţii nelegale sau cu încălcarea legii. În schimb, Dumitru Contoloru a tolerat ilegalităţile comise de fostul director al Sucursalei BCR Novaci şi, cu ştiinţă, nu a îndeplinit activitatea de organizare, coordonare şi control a acesteia. Prin acelaşi rechizitoriu al DNA au fost disjunse cercetările în legătură cu acordarea altor credite în valoare de 500 miliarde de lei vechi societăţilor comerciale constituite în grupul „Marin Luminiţa” din judeţul Vâlcea şi al altora aflate în legătură cu acesta.

(Petre Coman)

Leave a Response