S.O.S. Bisericile de lemn din Vâlcea (II) 

S.O.S. Bisericile de lemn din Vâlcea (II)

Nevoile de conservare ale bisericilor de lemn sunt în cele mai multe situaţii mult peste resursele locale. Restaurările conduse de specialişti sunt la rândul lor enorm de scumpe şi de multe ori exagerate. Într-o stare mai mult sau mai puţin avansată de ruinare se află, bisericile din Budurăşti-Stoeneşti, Măgureni-Guşoieni, Brezoi, Urşi-Popeşti, Suieşti-Stăneşti, Valea Scheiului-Mitrofani, Şirineasa şi Sineşti.

Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”din Budurăşti se află într-o stare avansată de ruină. Biserica a fost ridicată în anii 1755-56 şi se distinge prin pisania cu numele ctitorilor şi a meşterului, numeroase inscripţii, sculpturi decorative în grinda tirant şi la console, precum şi prin imaginea învăţătorului pictat în portul local de epocă. Starea ei de conservare cere intervenţii urgente de salvare. Momentul ridicării bisericii a fost însemnat peste intrarea în naos, în anul vechii ere bizantine 7264, adică 1755-56 de la naşterea lui Hristos, după cum consemnează textul pisaniei: „Cu ajutorul lui Dumnezău sau zidit din temelia sa această sfă(n)tă beser(e)că din îndemnaria părintelui Clemente monah. Au ajutat cu ce au putut iar mai mult ostenială Ianea tâmplariul cu meşterul lemnului pre cum să vede cu împreun(ă) cu toţi săteani(i) budurăşti…”. Pisania, redactată cu slovă frumoasă incizată în lemnul portalului, cuprinde date prețioase despre ctitori, îndemnător și nu mai puțin despre meșterul acestei biserici. Altfel decât în zilele noastre, biserica aceasta a fost în vremea ei o adevărată bijuterie pe ţinutul vâlcean. Pe peretele de sud apare incizat anul 1794, al cărui semnificaţie nu o cunoaștem dar care poate indica momentul unei necesare acțiuni de întreținere. Pridvorul de zid, care stă să cadă peste cimitir, este adaus în decursul secolului XIX, poate chiar în 1855, an scobit în peretele de miazăzi împreună cu însemnarea: „1855 mai 15, sau lucrat din pod la deal iar sfârşit …”. Odată cu ridicarea pridvorului au fost probabil tencuiţi și pictaţi pereţii exteriori, în încercarea de a imita o biserică de zid. Din pictura exterioară se distinge tabloul învățătorului de pe peretele sudic al altarului cu indicarea scrisă în litere latinești: „Costantin fiu lui Radu … învăţător”.

Biserica de lemn din satul Suieşti, comuna Stăneşti (1748), mutată din satul Gâlgău, judeţul Sălaj, în anul 1950, de Patriarhul Iustinian Marina, se află în stare proastă de conservare. Biserica de lemn a fost ridicată în vatra veche a satului Gâlgău, conform tradiţiei, în anul 1658. Această biserică este cea mai îndepărtată de locul de origine dintre bisericile de lemn sălăjene salvate de la dispariţie. Biserica de lemn din Gâlgău s-a bucurat de atenţia cercetătorului Atanasie Popa, care a vizitat-o în 28 decembrie 1930. Biserica se afla atunci încă în sat iar documentaţia sa la faţa locului a rămas foarte preţioasă. Datorită pubicării studiului său, biserica a devenit cunoscută în perioada interbelică și a fost astfel salvată de la o dispariţie iminentă. Există pericolul ca acoperişul din şiţă şi unele părţi din structura de rezistenţă să cedeze în scurt timp.

Biserica de lemn din Urşi, din comuna Popeşti, a fost construită în 1775, având un sistem structural realizat din bârne suprapuse din lemn de stejar. Peste bârne s-a aplicat tencuiala amestecată cu câlti de cânepa, pe care s-a realizat în crud fresca în ulei, în anul 1843. Pereţii sunt acoperiţi cu frescă atât la interior, cât si la exteriorul bisericii. Pictura are o valoare artistică şi culturală deosebită, conţinând unele reprezentări unice, şi constituie elementul cel mai valoros al bisericii. În anul 2009 Ordinul Arhitecţilor din România, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” Bucureşti, Universitatea Naţională de Artă Bucureşti, Muzeul Ţăranului Român, Fundaţia Artis Pertia şi Asociaţia 37 s-au implicat în proiectul privind salvarea bisericii. În luna septembrie a aceluiasi an, în cadrul unei expoziţii cu fotografii şi relevee ale celor 60 de biserici, cazul bisericii de la Urşi este făcut public, două luni mai târziu publicându-se în Monitorul Oficial Hotarârea de Guvern 426 conform căreia biserica de lemn din Urşi este inclusă în planul de investiţii în turism pe 2009 a Ministerului Turismului şi este propusă spre restaurare. În luna noiembrie 2009 Consiliul Judetean Vâlcea organizează licitaţia publică pentru lucrările de intervenţie de urgenţă la trei biserici de lemn din Vâlcea, dintre care una este cea de la Urşi. Biserica de la Urşi primeşte conform Autorizaţiei de Construire suma de 18.000 euro, necesari intervenţiei de urgenţă, dar la licitaţie nu se prezintă nimeni, în consecinţă fondurile nu sunt folosite şi se întorc la bugetul de stat. În ianuarie 2010 s-a constituit o echipa de voluntari formată din arh. Stefan Balici şi Virgil Apostol, restauratori Anca Nicolaescu şi Simona Sandu care au făcut un deviz al lucrărilor de restaurare. În primăvara acestui an primăria a întocmit documentaţia necesară intabulării bisericii. În iunie bolta bisericii s-a prăbuşit. Cu ajutorul studenţilor care au făcut practica obligatorie şi respectiv voluntariat s-a întocmit documentaţia necesară intervenţiei de urgenţă.

Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Brezoi, ctitoria episcopului Iosif Argeşiu, din anul 1789, înscrisă în lista monumentelor istorice încă din anul 1955, se află într-o stare gravă de conservare. Am fost la această bisericuţă din lemn în urmă cu cinci ani, când preotul de atunci mi-a solicitat să înlocuiască acoperişul de carton cu unul din şiţă, pentru că apa pluvială se înfiltra şi făcea ca lemnul să se putrezească şi pictura să se degradeze tot mai mult. După cum se ştie, biserica a fost ridicată la anul 1789, de către episcopul Iosif Argeşiu (Socolescu), de obârşie din Malaia, care a păstorit Eparhia Argeşului în perioada 1793-1820.

O altă etapă se constată la 14 octombrie 1865 când biserica a fost restaurată şi a fost înzestrată cu o pictură în tehnica fresco. Sima Stanovici, muntenegrean de obârşie, ajuns un prosper om de afaceri din activitatea de exploatare forestieră, devenit primar al oraşului Brezoi, tencuieşte şi zugrăveşte biserica pe cheltuiala lui şi a altor locuitori. Incendiul din vremea primului război mondial a afectat bolta bisericii şi tencuiala care a fost distrusă pe alocuri. Înconjurată de cruci bisericuţa apare azi ca o rudă săracă a noii biserici ce domină vechiul centru al oraşului. Puţinele intervenţii făcute nu au reuşit să împiedice procesul ireversibil al degradării. Starea gravă de conservare a structurii şi a picturilor murale impune o decizie urgentă de salvare. După avizarea acestei documentaţii tehnice lucrările de restaurare pot să înceapă numai că problema financiară intervine şi în cazul acestei ctitorii. Orice sprijin financiar este util pentru a putea demara acest proiect. La iniţiativa Fundaţiei Comunitatea pentru Dezvoltare Locală Brezoi, în anul 2001, a fost întocmită o expertiză tehnică pentru conservarea şi restaurarea monumentului de către specialişti precum D. Mohanu, E. Martin, Paula Baranovski şi R. Ghorghiţă. Pentru a proteja structura şi pictura bisericii, în anul 2007, s-a montat un acoperiş de şiţă. Valoarea acestui sfânt lăcaş e evidentă dacă privim doar la elementele artistice ale construcţiei de lemn şi la scenele religioase pictate care aduc şi informaţii despre viaţa locală, costumele de epocă sau ierarhiile sociale. Forurile competente, autorităţile locale şi judeţene trebuie să contribuie la salvarea acestei inestimabile valori de artă care este în prezent ameninţată cu dispariţia. Biserica din lemn de dimensiuni mici, împreună cu cimitirul în care se află, formează un ansamblu peisagistic reprezentativ pentru comunitate dar şi valoros din punct de vedere cultural.

Biserica de lemn cu hramul „Cuvioasa Paraschiva”din Măgureni, comuna Guşoieni a fost ridicată în 1766. În forma ei actuală, îmbrăcată în picturi murale exterioare şi interioare în tradiţie neoclasică, caracteristice spiritului de modernizare din a doua jumătate a secolului al XIX lea şi din primele decenii ale secolului XX, este rezultatul renovărilor de la 1887, cu reveniri semnificative în 1931. Se distinge drept una dintre primele de acest fel ridicate în Vâlcea, proiectată de un arhitect, care a servit apoi drept model altor biserici din zonă. Lăcaşul este un document semnificativ și revelator din perioada de reforme sociale în mediul rural, din a doua jumătate a secolului XIX. Din vechea biserică apar de sub cercuială şi tencuială bârnele de stejar încheiate în cheotori bisericeşti, în coadă de rândunică. La altar, pe latura de sud-est se păstrează o veche fereastră între două bărne. Pe sub ea se văd urmele unui brâu median, ce înconjura odată vechea biserică. Construcţia a fost refăcută şi remodelată radical în anul 1887. Lucrările au presupus în primul rând o schimbare de model, în locul celui tradiţional, cu scară redusă și probabil fără turn, fiind introdus cel cu pereții înalți și cu două turle în linie. Biserica de lemn din Măgureni este ridicată din bârne de stejar, cercuite și tencuite pe din afară și pe dinăuntru, dând impresia căutată de ctitorii de la 1887 a unei mici bisericuțe de zid. Întregul plan actual este probabil dat de vechea structură în bârne, rămasă mai mult sau mai puțin sub adausurile ulterioare. Planul urmează împărţirea tradițională: cu pridvor, pronaos, naos și altar. Cel din urmă este decroşat, adică îngustat, față de corpul bisericii. Starea ei de conservare cere intervenții urgente de salvare și nu de demolare. Starea precară de astăzi se datorează abandonarii ei în ultimele decenii, fiind înlocuită în rostul ei de spațiu de cult de o nouă construcție de zid din apropiere.

Biserica de lemn cu hramul „Înălţarea Domnului” de la Valea Scheiului, comuna Dănicei este construită în anul 1767, din bârne de stejar, cu altarul decroşat, de formă poligonală în cinci laturi şi bolta construită în leagăn, executată din scânduri subţiri fixate prin cuie de lemn şi susţinută de arce de lemn. Pridvorul are stâlpii de lemn sculptaţi cu măestrie. Execuţia tehnică, în ansamblul ei, este exemplară. Biserica a avut iniţial un bogat inventar, find decorată cu pictură murală interioară, (distrusă în totalitate), iconostas pictat, icoane, uşi împărăteşti bogat împodobite, (salvate prin depozitarea lor parţială la o altă biserică din parohie), mobilier valoros sub aspect etnografic. Fiind scoasă din cult în 1920, a mai fost folosită o vreme drept capelă de cimitir, ulterior, prin dezafectarea cimitirului din jur, a fost abandonat`. În prezent este izolată şi supusă unui proces de degradare continuă. Valoarea sa arhitecturală şi artistică, a determinat mai multe tentative de strămutare eşuate datorită opoziţiei locuitorilor satului.

Biserica de lemn cu hramul „Sf. Nicolae” din Şirineasa a fost, iniţial, ctitoria domnească a lui Constatin Brâncoveanu şi a soţiei sale Maria, de la anul 7202 al erei bizantine. Conform pisaniei, biserica a fost refăcută din temelii între anii 1883-1887, prin primarul Nicolae Poenaru şi mulţi alţi ctitori locali. Se remarcă drept una dintre cele mai ambiţioase şi îndrăzneţe biserici de lemn din Oltenia prin planul treflat și dimensiunile mari, chiar unică pentru această regiune în modelul adoptat. Ridicată într-un sat de foști clăcași, împropietăriţi prin reforma agrară a lui Alexandru Ioan Cuza de la 1864, biserica de lemn din Şirineasa stă drept un martor prețios al eforturilor de emancipare şi afirmare socială ale comunităţii. Semnificativ este şi iconostasul sculptat filigran, a cărui vechime este neclară. Ea nu este clasată pe lisat monumentelor istorice dar este un lăcaş de valoare aflat şi el în suferinţă.

Biserica de lemn cu hramul „ Cuvioasa Paraschiva” din Sineşti, comuna Sineşti, ctitorită în anul 1746 de preotul Stanciu şi diaconul Ilie Nedelcu extinsă în prima jumătate a secolului al XIX-lea. În 12 septembrie 2004 biserica a fost grav avariată de un incendiu. Astăzi se mai pot vedea ruinele zidurilor. Nici până acum nu s-au găsit soluţii pentru refacerea ei.
Numărul bisericilor de lemn este impresionant ele se întâlnindu-se practic pe tot teritoriul judeţului, unele având o vechime de peste 400 de ani, păstrându-se până în zilele noastre nemodificate, altele reconstruite parţial sau total din elemente de zidărie. Fără să aibă măreţia celor maramureşene, multe dintre bisericile vâlcene sunt apreciate de către turişti, ele făcând parte dintr-o ,,coloană infinită a spiritualităţii noastre”.

Prof. drd. Florin Epure,
director executiv DJCPN Vâlcea