Liga Campionilor se modifică din 2013
Handbal feminin
Liga Campionilor se modifică din 2013
Câştigătoarea competiţiei se va stabili după organizarea unui turneu „Final 4” găzduit de o sală cu o capacitate de minimum 10.000 de locuri
Potrivit site-ului oficial al CS Oltchim, pe 20 decembrie 2011 a avut loc la sediul Federaţiei Europene de Handbal (EHF) din Viena o şedinţă de lucru pe tema: „Liga Campionilor la feminin în viitor”. Au fost invitate să participe următoarele cluburi: Audi ETO Gyor, Larvik HK, Oltchim Rm. Vâlcea, Itxako Asfi Navarra, Viborg HK, Buducnost ZRK şi HC Podravka Koprivnica. Lista a fost scurtă deoarece Federaţia Europeana s-a rezumat a invita doar cluburile care au o certă şi demonstrată continuitate în cupele europene şi în special în Liga Campionilor. Din partea EHF au participat: Michael Wiederer – secretar general EHF, Markus Glaser – şeful departamentului competiţii, Ines Capek – competiţii, Peter Vargo – director general EHF Marketing, Julia Nalepka – EHFM, Kay-Sven Hahner şi Peter Cassoe – preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Cluburilor Feminine de Handbal din Europa. Clubul Sportiv „Oltchim” Rm.Vâlcea a fost reprezentat de Nicolae Luca – vicepreşedinte. Punctele importante desprinse din aceasta întâlnire sunt următoarele: - Competiţia feminină „Liga Campionilor” va trebui să devină ceea ce reprezintă la ora actuală Liga Campionilor la masculin, adica un produs de marketing mult mai atractiv şi generator de bani. Formatul actual are câţiva ani şi riscă să se degradeze dacă nu se intervine din partea cluburilor, fie din partea EHF; - Liga Campionilor la feminin va „îmbrăca” forme noi în sensul că după uniformizarea suprafeţei de joc – ca şi culoare – în toate locurile de desfăşurare ale competiţiei, va urma şi uniformizarea formelor de reclamă şi publicitate plus a spaţiilor adiacente suprafeţelor de joc; - Noi sponsori care să susţină competiţia la nivel european a fost următorul punct al discuţiilor;
– În proporţie foarte mare sistemul competiţional se va modifica începând cu sezonul 2013 în sensul că forma actuală de desfăşurare a grupelor va fi alta iar ideea organizării unui turneu final de genul celui masculin „Final 4” care să decidă câştigătoarea Ligii Campionilor se apropie foarte mult de realitate. Locul desfăşurarii acestui turneu urmează a fi definit dar cu siguranţă va fi un loc ce urmează să îndeplinească minimul de condiţii, ca cel din Koln – Germania la masculin, respectiv sală cu minimum 10.000 locuri, atracţie a publicului pentru handbalul feminin şi nu în ultimul rând posibilitatea generării de venituri prin organizarea turneului final în acel loc; - Interesul televiziunilor în transmiterea jocurilor de handbal feminin din Liga Campionilor a fost punctul cel mai discutat în sensul că sunt puncte de vedere diferite de la o ţară la alta în ceea ce priveşte implicarea televiziunilor naţionale în transmiterea jocurilor.
– Discuţiile libere au vizat schimbul de experienţă şi data următoarei întâlniri deoarece astfel de şedinţe vor deveni o necesitate scopul lor fiind acela de a găsi soluţii pentru echilibrarea cu competiţia masculină, copiind dacă este nevoie foarte mult din alte sporturi, în special din fotbal; În ceea ce priveste clubul „Oltchim”, acesta a fost oferit ca exemplu pentru modul profesionist în care oferă servicii de reclamă şi publicitate. Imaginea sălii „Traian” din Vâlcea a deschis seria exemplelor pozitive a locurilor în care se joacă la ora actuală Liga Campionilor – feminin. Modului de organizare a jocurilor la Rm.Vâlcea plus atitudinea publicului spectator au fost subiecte pozitive de discuţie, concluzia generală a celor prezenţi – dar mai ales a celor care au reprezentat EHF – fiind că Oltchim Rm.Vâlcea se apropie şi poate îndeplini cel mai repede condiţiile organizării jocurilor din Liga Campionilor la nivelul cerut de EHF.
Ştiri
Andreea Bîră, sportivul anului în Vâlcea
Grand Hotel Sofianu a găzduit şi în acest an Gala Sportului Vâlcean, festivitate în urma căreia s-au desemnat cei mai buni sportivi ai judeţului. Pe prima treaptă a clasamentului a fost desemnată Andreea Bîră, karateka de la CS Chimia, antrenată de actualul director al Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret, Paul Dinu. Podiumul a fost completat de echipa de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea şi de un alt karateka, Nicolae Stanciu. Sportivii şi tehnicienii care s-au clasat pe primele zece poziţii au primit diplome, cupe şi câte 1000 de lei. Clasamentul sportivilor vâlceni pentru anul 2011: Locul 1. Andreea Bîră (karate), Locul 2: echipe de handbal feminin Oltchim, Locul 3: Nicolae Stanciu (karate), Locul 4: Iuliana Avram (karate), Locul 5: Silviu Ghiţă (karate), Locul 6: Anda Matei (haltere), Locul 7: Adrian Mihăescu (atletism), Locul 8: Daniel Moldovan (haltere), Locul 9: Ana Maria Roşianu (atletism), Locul 10: Paul Dinu (karate).
Szucs s-a dus la Zalău
Fosta handbalistă a Oltchimului, Gabriela Szucs, a semnat un contract valabil pentru doi ani şi jumătate cu HC Zalău. La formaţia antrenată de Gheorghe Tadici o va avea colegă şi pe Valeria Motogna, şi ea plecată de la Vâlcea la finele sezonului trecut.
Dandea s-a dus la Severin
Fotbalistul vâlcean, Adrian Dandea, şi-a găsit rapid echipă după despărţirea de la CS Municipal. Mijlocaşul a semnat cu Gaz Metan Severin, acolo unde îl va avea ca antrenor pe Marian Bondrea, alături de care a lucrat şi în Zăvoi. Altfel, la Severin ar putea ajunge, ca preşedinte, fostul arbitru internaţional şi preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin.