|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Sparle si soparle 

Sparle si soparle

• Discuţiile dintre poliţişti şi şoferii vâlceni opriţi în trafic pentru încălcarea regulilor de circulaţie vor fi înregistrate audio-video şi vor fi folosite ca probe în cazul în care contravenţiile sunt contestate în instanţă, sistemele fiind montate pe zece maşini ale Poliţiei Rutiere aflate pe A1 şi DN7. „Este vorba despre un sistem compact inclus în oglinda retrovizoare, care monitorizează video în autovehicul şi în afara acestuia şi care are patru canale audio pentru înregistrarea ambianţei. Marele avantaj al sistemului este că dă posibilitatea poliţiştilor să aducă probele în instanţă” – ne-au declarat surse din interiorul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea.

• Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a scos la licitaţie lucrări şi servicii de întreţinere a drumurilor naţionale în valoare de circa 875 de milioane de lei (circa 204 milioane de euro). Pentru Oltenia (judeţele Dolj, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea şi Olt) au fost acoase la licitaţie lucrări de îmbunătăţire a infrastructurii rutiere în valoare de 135 de milioane de lei (31,4 milioane de euro),

• Negustorii nemţi de la Kaufland sunt mulţumiţi de vânzările de la Râmnicu Vâlcea. Astfel că lanţul de supermarketuri va deschide un nou magazin la Râmnicu Vâlcea. În maxim o lună vor demara lucrările la al doilea magazin Kaufland din Râmnicu Vâlcea, care va fi amplasat între dealerul Kia – Hery şi societatea Fralvil din nordul oraşului. În luna decembrie 2011, Kaufland Râmnicu Vâlcea a înregistrat vânzări de peste 2 milioane de euro.

• Cei peste 300 de invitaţi care au ţinut să facă Revelionul în incinta Centrului de Expoziţii şi Convenţii Seaca au avut parte de cel mai mare… coşmar al vieţii lor. Cu bună credinţă, oamenii au plătit cei 140 de lei pentru un meniu, însă atunci când au ajuns la „locul faptei” au avut parte de tot felul de „surprize” oferite de cei doi organizatori: Primăria Călimăneşti şi firma Eurohard din Drobeta Turnu Severin. Vina cea mai mare pentru tot dezastrul de la Revelion a aparţinut însă celor de la Eurohard, care i-au ţinut pe cei 300 de oameni la o adevărată… cură de slăbire, asta pentru că meniurile erau extrem de subţiri, iar aperitivul a început să sosească abia la orele 24.00.

Au existat adevărate revolte în rândul mesenilor, fiind nevoie chiar de intervenţia Poliţiei. Primarul Ilie Amuzan şi-a dat seama de la început de tragedia care va urma şi a părăsit rapid Centrul de Expoziţii, lăsându-l să pună „bomboana pe colivă” pe chiloţarul din Dovali şi ipochimenul de la ADS Vâlcea, pe numele său Constantin Tanislav. Ulterior, am aflat că toată manevra, cu aducerea celor de la firma Eurohard să se ocupe de aprovizionarea cu mâncare, a aparţinut viceprimarului liberal din Călimăneşti, Vasile Scîrlea.

• Mare chef organizat de Revelion la Vila de Protocol de la Olăneşti. Chermeza a ţinut până în zori de zi, iar la eveniment au participat şi mai mulţi lideri din cadrul PDL… Argeş.

• Şeful Ocolului Silvic Râmnicu Vâlcea, Alexandru Săraru, a intrat în vizorul DNA. De numele lui Săraru se leagă mai multe afaceri cu sute de hectare de pădure. Am intrat pe fir şi cercetăm cele semnalate de mai mulţi cititori pe această temă. Aşadar, ţineţi aproape!

Leave a Response