Un tânăr de 25 ani este singurul vâlcean inclus pe lista persoanelor căutate de Interpol
Un tânăr de 25 ani este singurul vâlcean inclus pe lista persoanelor căutate de Interpol
Autorităţile internaţionale îi au în baza de date pe cei mai căutaţi infractori români ai momentului. Prin Interpol, de exemplu, sunt căutaţi 31 de români acuzaţi în ţară sau în străinătate de fraude, trafic de persoane sau terorism. Printre cele 31 persoane se regăseşte şi vâlceanul Gheorghe Şişu (25 de ani), care este acuzat de fraudă şi este urmărit de autorităţile din România prin decizia Curţii de Apel Sibiu. De asemenea, printre persoanele căutate de Interpol din România se numără singurul american judecat în România pentru terorism, Munaf Mouhammad, acuzat că, împreună cu sirianul Omar Hayssam au pus la cale răpirea unor jurnalişti români. Pe lângă infractori, prin INTERPOL sunt căutaţi şi doi copii de origine română dispăruţi pe teritoriul Canadei şi din Staţiunea Olimp, judeţul Constanţa. Cel din urmă este căutat de 14 ani.
De asemenea, FBI caută un criminal periculos, presupus a fi român, care, în urmă cu şapte ani, a torturat şi ucis un american. Crima pentru care este căutat un individ care vorbea cu accent românesc a avut loc pe 25 mai 2004. FBI precizează că americanul Albert Oakey Kite, de 53 de ani, a fost descoperit în subsolul casei sale din oraşul Aurora. Victima a fost legată, bătută, torturată şi înjunghiată. Ucigaşul i-a furat portofelul şi telefonul mobil. Apoi, a încercat să scoată bani de pe cardul de credit al celui ucis, fiind surprins de camera de supraveghere. Numai că individul a vea pe cap o mască de schi şi e foarte dificil de identificat. Cardul a fost descoperit, mai târziu, în apropierea reşedinţei lui Kite, iar mobilul, într-o cabină telefonică. Din cercetările efectuate de autorităţile americane, principalul suspect al odioasei crime este un bărbat care închiriase o cameră de la Kite. Chiriaşul s-a prezentat ca „Robert Cooper”, lucrător la Wells Fargo Bank, situată pe Coasta de Est. Martorii audiaţi în acest caz l-au descris pe făptaş ca fiind un bărbat alb, de circa 40-50 de ani, 1.70-1.80 metri înălţime, cu păr negru sau şaten. Cei care l-au descris susţin că acesta şchiopăta şi folosea un baston. În plus, el avea un accent est-european, cel mai probabil românesc, susţin martorii.
Surse: www.interpol.int; www.evz.ro