Sparle si soparle
Sparle si soparle
• Directorul Exploatării de Carieră Berbeşti, Ion Cumpănăşoiu, are un salariu anual de 45.000 de lei, la care se adaugă cei 25.000 de lei câştigaţi de către soţia sa care este angajată a unităţii respective. Unii dintre salariaţii carierei susţin că directorul EC Berbeşti nu-şi poate face probleme din cauza veniturilor prea mici pentru că din unitate au dispărut, nu de puţine ori, cantităţi notabile de cărbune, despre traseul cărora, se spune că ar avea cunoştinţă chiar şi Cumpănăşoiu. În acest sens au existat şi unele dosare penale care însă şi-au pierdut urma la Poliţia şi Parchetul Horezu. Nicolae Pandia, directorul Exploatării de Carieră Alunu, ex-director al carierei Berbeşti, cumulează, alături de soţia, care a rămas angajată a unităţii conduse anterior de soţul său, un venit de 110.000 de lei pe an.
• Poliţia din Horezu este condusă de comisarul şef Nicolae Sărdărescu, fost comandant al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, care „nu a avut habar” că în casa vecină locuinţei sale funcţiona de ani de zile o fabrică ilegală de ţigări. Au trebuit să intervină poliţişti din alt judeţ pentru a-i duce la „zdup” pe vecinii infractori ai şefului Poliţiei Oraşului Horezu.
• Secretara de la Apavil şi vecina ei de birou, madam director, folosesc secretariatul instituţiei ca pe propria bucătărie. Oricine are de rezolvat o problemă la APAVIL le găseşte „cap în cap” pe cele două funcţionare, la cafele şi bârfe. Le sugerăm, dacă se plictisesc, să caute de lucru în mediul privat. Acolo poate e şi mai bine! Nu doamnelor?
• Cartoforul liberal Cristi Iliescu a pângărit manifestaţiile paşnice ale vâlcenilor din această săptămână, prin urlete animalice şi scălâmbăieli de clovn ratat. Şi când te gândeşti că acest individ este unul dintre oamenii de bază ai deputatului Cristian Buican.
• Suntem cu ochii pe manevrele oculte prin care se dirijează fondurile europene aferente publicităţii din cadrul unui contract de zeci de milioane de euro. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, spune că nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase. Să-l credem, să nu-l credem?! Dar mai bine, investigăm acest caz, prin care (bănuim) se sifonează la greu bani europeni în buzunarele unor tipi şi tipe mai inteligenţi/e decât alţii…
• La sfârşitul acesti luni, va avea loc cea mai „jalnică” şedinţă a acţionarilor de la Oltchim, şedinţă care va avea pe ordinea de zi doar un singur punct: reducerea cu 20% a preţului de vânzare a pachetului minoritar deţinut de Oltchim la Protectchim. De peste un an, directorul Roibu se chinuie se vândă pachetul minoritar de acţiuni de la Protectchim, însă nimeni nu s-a înghesuit să arunce 400.000 de euro într-o societate în care „împărat” şi acţionar majoritar este de opt ani prietenul lui Roibu, Nicolae Enache. Punem pariu că nici la următoarele licitaţii nu se va prezenta nici un cumpărător, chiar dacă preţul va fi mai mic!?!