În anul 2011, infractorii minori au comis 445 de fapte penale
În anul 2011, infractorii minori au comis 445 de fapte penale
O educaţie adevărată, reală se fundamentează în familie iar apoi, ea se continuă în grădiniţă şi şcoală. În primul rând ea se realizează prin puterea exemplului şi apoi prin cea a cuvântului.
Fiecare copil care nu merge la şcoala va deveni un adult fără educaţie. El va avea şanse mici să obţină un loc de muncă şi risc mai mare să devină infractor sau să depindă de ajutorul social toată viaţa.
Factorii de risc cum ar fi cei comportamentali sunt factori care reprezintă ansamblul încălcărilor şi abaterilor tinerilor de la normele de convieţuire socială. Delincvenţa juvenilă se referă la violarea normelor legale de către cei care sunt sub vârsta la care legea tratează oamenii ca adulţi.
Conform situaţiei statistice înregistrate la nivelul IPJ Vâlcea , în anul 2011 au fost comise de către minori 445 fapte penale în care au fost implicaţi un număr de 372 de minori (cu sau fără răspundere penală). Dintre aceştia asupra unui număr de 298 a fost începută urmărirea penală (în 2010 au fost cercetaţi 274 de minori), diferenţa dintre mediul urban şi cel rural fiind destul de nesemnificativă, 138 fiind din mediul urban şi 160 din cel rural ( iar în anul 2010 au fost cercetaţi 132 de minori din mediul urban şi 142 din cel rural).
În anul 2011, 43 de minori cu vârsta până la 14 ani au comis un număr de 43 de infracţiuni, din categoria minorilor cu vârsta cuprinsă între 14-16 ani, care potrivit legii nu răspund penal, au fost autori /participanţi la comiterea unui număr de 25 de infracţiuni, 27 de minori, un număr de 93 de minori cu vârsta între 14-16 ani, care conform legii au răspundere limitată (în funcţie de discernământul minorului) au participat/comis 111 fapte penale, iar 211 minori cu vârsta între 16-18 ani care răspund penal au fost comis 264 de fapte penale.
În funcţie de natura faptelor comise de minori, atât în anul 2011, ca şi în anul 2010, predominante au fost faptele de furt, fiind comise 268 de astfel de fapte în 2011, de către 244 de minori.
Referitor la faptele penale comise de către elevi, în anul 2011 au fost sesizate 68 de fapte penale în şcoli şi zona adiacentă a acestora, 29 de elevi fiind autori ai acestora, iar un număr de 66 de elevi fiind victime.
Şi în acest caz, în 2011, faptele cel mai des sesizate ca fiind comise de către elevi au fost cele de furt (37), urmate de cele de lovire sau alte violenţe (24).
În anul 2011 poliţiştii au identificat un număr de 423 de minori lipsiţi de supraveghere (482 în anul 2010), fiind predaţi familiilor sau tutorilor legali 362 (414 în 2010) şi centrelor de plasament 61 (67 în 2010).
Referitor la minorii care au fost daţi în urmărire generală, în anul 2011 din 47 de urmăriţi general au fost găsiţi 37 , iar în anul 2010 au fost urmăriţi general 53 de minori, din care au fost găsiţi 38.
Cetăţean ungur, accidentat mortal la Bujoreni
La data de 01 februarie a.c., în jurul orei 08.50, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 7, în comuna Bujoreni.
Poliţiştii, ajunşi la faţa locului, au stabilit faptul că Robert I., de 35 ani, din oraşul Călimăneşti, în timp ce conducea autoturismul Skoda, pe DN 7, din direcţia Sibiu – Râmnicu Vâlcea, la km 182, la ieşirea dintr-o curbă, pe fondul neadaptării vitezei la carosabilul umed, a pătruns pe contrasens şi a intrat în
coliziune frontală cu un autotren, marca Volvo, condus de Sando K., de 50 ani, cetăţean ungur care circula, regulamentar, din sens opus.
În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului autoturismului Skoda, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Vâlcea, unde a decedat.
În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea circumstanţelor producerii accidentului şi a vinovăţiei.
Arestat preventiv pentru comiterea mai multor furturi
La data de 30 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea, au identificat şi reţinut în flagrant pe Vasile S., de 24 ani, din comuna Cîineni, în timp ce sustrăgea, din incinta Casei Căsătoriilor – Râmnicu Vâlcea, un monitor şi o tastatură PC.
Cu ocazia întocmirii dosarului penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, cercetările au fost extinse şi pentru alte fapte de natură penală, comise după data eliberării din penitenciar, luna decembrie a anului 2011. Poliţiştii au stabilit prejudiciul total ca fiind estimat la 2700 lei.
În urma probatoriului administrat în cauză, s-a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, iar la data de 31ianuarie a.c. instanţa a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea şi a emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile faţă de Vasile S.
În prezent tânărul se află încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.