Gheorghe Tadici, antrenorul lui HC Zalău, se simte ┬½lucrat┬╗ de rivalii de la Oltchim
• SMS dur trimis directorului Constantin Roibu
Gheorghe Tadici, antrenorul lui HC Zalău, se simte «lucrat» de rivalii de la Oltchim
Eşecul suferit miercuri de HC Zalău în faţa Dunării Brăila (24-25), în etapa a 13-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, a fost pus de Gheorghe Tadici (59 de ani), antrenorul gazdelor, pe seama campioanei Oltchim Rm. Vâlcea!
Bănuind că echipa sa a fost lucrată de arbitrii partidei cu Dunărea Brăila la indicaţiile oficialilor lui Oltchim, vulcanicul Gheorghe Tadici le-a trimis acestora un sms conţinând acuze, injurii şi blesteme.
„Mulţumit de comanda rezolvată de prostituatul directoraş de la Oltchim, de valoare 0? Ruşine tuturor celor implicaţi, cu Otto P în prim-plan. Aşa să vă ajute D-zeu în viaţă”, este mesajul primit de Petre Berbecaru, preşedintele CS Oltchim, de Andrei Luca, vicepreşedintele clubului din Râmnicu Vâlcea şi de Constantin Roibu, finanţatorul campioanei României.
„L-am atenţionat pe Tadici că vom face public mesajul; a spus că nu-i pasă. Ce interes ar putea avea Oltchim să facă aşa ceva, când în clasament avem 5 puncte în plus şi un meci mai puţin disputat?”, a replicat Berbecaru.
(www.libertatea.ro)