Primarul Gheorghe Mirea vrea să asfalteze în acest an drumurile din trei sate
• În comuna Budeşti,
Primarul Gheorghe Mirea vrea să asfalteze în acest an drumurile din trei sate
Primarul comunei Budeşti, Gheorghe Mirea, s-a declarat recent nemulţumit de actualul Guvern pentrun că nu a decontat nici un leu din investiţiile cu finanţare guvernamentală derulate în ultimii ani în localitate. „Pentru toate investiţiile derulate am depus un mare efort, iar acum suntem nevoiţi să acoperim cheltuielile cu fonduri din bugetul primăriei. Mă bazez acum doar pe bugetul local. Pe de altă parte, vreau să vă spun că pentru anul acesta doresc să realizez asfaltări de drumuri în satele Brânduşari, Piscul Pietrei şi Bercioiu.
Am ajuns la concluzia că este mai rentabilă asfaltarea decât pietruirea, deoarece în fiecare iarnă sau vară când sunt ploi torenţiale, pietrişul este măturat de ape şi drumurile ajung impracticabile. Vom negocia un contract la sânge cu firma constructoare pentru a obţine posibilitatea de achitare a lucrărilor de asfaltare pe parcursul a 3-4 ani. Bugetul local este insuficient pentru a acoperi costurile de asfaltare, dar în mai mulţi ani putem să ne onorăm obligaţiile financiare faţă de prestatorii noştrii de servicii. În felul acesta, vom evita şi creditele bancare. Ştim cu toţii că este uşor să ne îndatorăm contractând credite, însă după aceea, pe lângă suma împrumutată, trebuie să returnăm şi dobânzi mari şi comisioane. Deci, nu pot fi de acord cu această risipă de la bugetul local”, a precizat primarul comunei Budeşti, Gheorghe Mirea.
(Octavian Avram)