Stadiul proiectului “Planul pentru prevenirea, protecţia şi diminuarea efectelor inundaţiilor în bazinul hidrografic Olt”
• La 31 decembrie 2011,
Stadiul proiectului „Planul pentru prevenirea, protecţia şi diminuarea efectelor inundaţiilor în bazinul hidrografic Olt”
În data de 25.05.2011 Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Olt a încheiat contractul de finantare nr 121470 cu Ministerul Mediului si Padurilor prin Directia Generala AM POS Mediu în calitate de Autoritate de Management pentru realizarea proiectului „Planul pentru Prevenirea, Protecţia şi Diminuarea Efectelor Inundaţiilor in Bazinul Hidrografic Olt”, cofinantat din Fondul de Coeziune prin Programul Operational Sectorial de Mediu. Valoarea totală a proiectului este de 32.305.913 lei (exclusiv TVA), echivalentul a 7.577.144,39 EURO, din care 80% este finanţare europeană şi 20% cofinanţare de la bugetul de stat si trebuie finalizat la data de 31.12.2012.
Proiectul vine în întâmpinarea necesitatii de schimbare a abordarii managementului inundatiilor, de la „acţiunea pasiva” la o „acţiune pro-activa”, in vederea reducerii atat a genezei potentialelor dezastre cat si reducerea vulnerabilitatii la inundatii. Odata cu semnarea contractului de finantare s-a trecut la implementarea respectiv realizarea celor patru componente ale proiectului. Astfel, pana la sfarsitul anului 2011, s-a efectuat survolarea traseelor cursurilor de apa cu avionul, fiind realizata scanarea Laser pe intrega suprafata a bazinului hidrografic Olt. S-a realizat modelul digital al terenului pentru raurile Oltet, Raul Negru, Olanesti, Cibin, Hartibaciu, Teslui, Topolog, Barsa. S-au efectuat lucrari de teren în vederea obtinerii bazei de date topografice necesara editarii hartilor de inundabilitate în format GIS (geospatiale) în procent de 77%. S-a realizat modelarea hidrologica pentru o suprafata de 9403 kmp si modelare hidraulica a sectoarelor cursurilor de apa identificate preliminar bi-dimensionale pentru 43 km si uni- dimensionale pentru 821 km.
Urmare incheierii unor etape preliminare au fost intocmite harti de hazard la inundatii (inundabilitate) pentru 888 km. Hartile de hazard la inundatii (inundabilitate) redau limitele zonelor inundabile si alte elemente de detaliere (adancimea apei, viteze sau debite) in cazul producerii unor viituri cu probabilitatile de depasire de 0,2%, 0,5%, 1% si 10%. Sunt realizate in conditiile actuale de amenajare a bazinului hidrografic si constituie variante de referinta in faza de evaluare a efectelor generate de diferite scenarii de amenajare suplimentara prin care sa se limiteze gravitatea inundatiilor potentiale in zonele critice.
În anul 2012 se vor finaliza lucrarile topogeodezice, studiile si modelarile hidrologice si hidraulice pentru restul bazinului hidrocrafic Olt, în vederea obtinerii hartilor de hazard (inundabilitate) pentru 7849 km. Totodata având ca punct de plecare hărţile de hazard la inundatii, se va realiza cea de a doua componenta a proiectului Elaborarea Planului de Prevenire, Protectie si Diminuarea Efectelor Inundatiilor la nivelul bazinului hidrografic Olt. Se va intocmi planul de masuri structurale si nestructurale avand in vedere analiza diferitor scenarii de amenajare pentru întregul bazin hidrografic Olt si prioritizarea măsurilor necesare atingerea obiectivelor de management al riscului la inundaţii (măsuri preventive pe termen mediu şi lung şi măsuri de intervenţie pe termen scurt pentru reducerea efectelor inundatiilor în zonele critice semnalate de hartile de inundabilitate).