Proiect de remodelare a Zonei Centrale
Proiect de remodelare a Zonei Centrale
Unul dintre cele mai importante obiective ale municipalităţii se referă la remodelarea arhitecturală a Zonei Centrale.
„Primăria intenţionează să modernizeze centrul oraşului în urma unui concurs de soluţii, dar obligatoriu cu acceptul cetăţenilor municipiului”, a declarat primarul Râmnicului, Romeo Rădulescu.
„Centrul oraşului trebuie să devină o zonă reprezentativă pentru Râmnicu Vâlcea, vrem să avem aproximativ 10.000 de mp suprafaţă plană, o zonă pietonală care să fie un reper principal de promenadă.
Soluţia arhitecturală care va presupune modernizarea centrului municipiului Râmnicu Vâlcea trebuie să fie viabilă din două puncte de vedere: estetic şi funcţional. Cetăţenii vor avea decizia finală. Vom mediatiza propunerile arhitecţilor de remodelare şi vom expune şi planşele într-o zonă publică la care să aibă acces toţi cetăţenii, să cunoască toate proiectele care vor ajunge în finala concursului pe care îl derulăm. În plus, reconfigurarea peisagistică presupune reabilitarea zonei verzi, amenajarea scuarului central ca spaţiu de relaxare, crearea de zone de odihnă, recreere astfel încât să devină un loc de atracţie pentru cetăţeni” a precizat primarul Romeo Rădulescu.