|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a premiat municipiul Râmnicu Vâlcea 

• Pentru eforturile de îmbunătăţire a vieţii comunităţii,

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a premiat municipiul Râmnicu Vâlcea

În data de 7 martie, la Bucureşti, a avut loc finala competiţiei Capitala Verde a României 2012. La cea de-a treia ediţie a acestui program de mediu naţional au participat 13 oraşe – printre care şi Râmnicu Vâlcea – şi a fost desemnat drept câştigător municipiul Oradea, festivitatea de premiere fiind găzduită de Palatul Parlamentului şi avându-l ca invitat de onoare pe ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely. Municipiul Râmnicu Vâlcea a primit Diploma de Onoare „pentru acţiunile de mediu întreprinse şi pentru eforturile de îmbunătăţire a vieţii comunităţii”, titlul fiind înmânat administratorului public Eduard Tănăsescu, care a condus delegaţia reprezentantă a municipalităţii la acest eveniment.

Departajarea oraşelor competitoare s-a făcut pe categorii de populaţie şi a luat în calcul acţiunile în domeniul protecţiei mediului promovate de primăriile participante în cursul anului 2011, o „poveste a oraşului” – ca sumar al liniei de dezvoltare a comunităţii, precum şi un Plan de Comunicare, juriul fiind alcătuit din specialişti de la Ministerul Pădurilor şi Mediului, din reprezentanţi ai URBB (Tuborg România) şi specialişti în media şi comunicare.

Cu această ocazie, primarul Romeo Rădulescu – un susţinător necondiţionat al conceptului de dezvoltare „verde” – a apreciat eforturile constante făcute în direcţia protecţiei mediului de departamentele implicate din Primăria municipiului – Direcţia Evidenţă Patrimoniu şi Servicii Publice, Direcţia de Investiţii şi Achiziţii Publice, Direcţia de Programe Externe etc. – ca şi activitatea „în teren” a Direcţiei Administrarea Domeniului Public şi a SC Pieţe Prest SA.

Leave a Response