Ilie Bădescu, primarul din Ghioroiu, bun de plată
Viceprimarul demis abuziv şi-a câştigat drepturile în instanţă,
Ilie Bădescu, primarul din Ghioroiu, bun de plată
Primarul Ilie Bădescu din Ghioroiu este bun de plată. Instanţa de judecată i-a dat dreptate fostului viceprimar demis abuziv de Consiliul Local Ghioroiu, „coordonat” de primarul pedelist Ilie Bădescu. Consilierii locali, în frunte cu primarul, trebuie să-i achite fostului viceprimar, Traian Dumitraşcu, suma de 36.000 lei noi, reprezentând: îndemnizaţia pentru perioada octombrie 2009 – noiembrie 2010, daune morale şi cheltuieli de judecată. În ultimul Raport al Curţii de Conturi se arată că: „La Primăria Ghioroiu nu au fost respectate prevederile art.18, alin.(4), 69,alin.(5) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali și art.57, alin.(4) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, întrucât: urmare a eliberării din funcţie, cu încălcarea prevederilor legale, a viceprimarului localităţii instituţia a trebuit să achite acestuia, în urma unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, indemnizaţia pentru perioada octombrie 2009 – noiembrie 2010, daune morale şi cheltuieli de judecată. Pornind de la aceste considerente şi pe baza documentelor examinate, auditorul public extern a estimat un prejudiciu total adus bugetului local în sumă de 36 mii lei.” (N.T.)