|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Sparle si soparle 

Sparle si soparle

• Asta da viaţă „grea” de politician român: Victor Ponta, preşedintele PSD, a plecat într-o vacanţă de lux în Dubai imediat după congresele-maraton de sâmbătă. Familia Ponta a ales confortul de la clasa business, iar numărul de bagaje descărcat la intrarea în aeroport a fost impresionant. Avionul a decolat de pe Aeroportul Henri Coandă la ora 19,40. În tot acest timp, cei peste 100 de delegaţi ai partidului din Vâlcea, condusă de preşedintele Ion Câlea, au făcut cale întorsă în judeţul de baştină pentru a se înhăma la jugul greu al campaniei electorale pentru alegerile locale.

• Unui ipochimen autointitulat ziarist, aflat în soldă liberală, îi vom răspunde după Sărbătorile Pascale. Individul acesta are impresia că a inventat mersul pe jos şi a pus coada la prună în domeniul presei vâlcene. Îl vom readuce cu picioarele pe pământ în curând, când vom publica cu lux de amănunte mai multe ilegalităţi pe care le-a pus la cale, în ultimii doi ani, cu mai mulţi primari creduli şi binevoitori din judeţ. Culmea nesimţirii la acest ins scăpat de la Spitalul nr. 9, paranoic şi bolnav de invidie, este că după ce şi-a băgat în buzunare mai multe sute de milioane de lei, s-a apucat să-i înjure tocmai pe furnizorii de „caşcaval”. Căţeluşul deputatului Buican va fi pus în curând cu botul pe labe!

• Revenim cu noi „isprăvi de arme” ale chiloţarului şef din Dovali şi îi reamintim de obiceiurile proaste pe care le are cu foştii angajaţi de la fiţuica pe care o conduce… nevasta lui: oamenii care au scris din greu ani de zile la ziarul aflat în moarte clinică de mai mult timp nu-şi mai primeau salariile pe ultimele luni înainte de a părăsi corabia chiloţarului şef. Pot depune mărturie, în acest sens, corespondentul Agerpres Vâlcea, dar şi alte zeci de persoane care au trecut pe la ipochimenul care îşi mai trage încă „seva financiară” de la Agenţia Domeniilor Statului Vâlcea.

• Primarul din Lăpuşata, Aurelian Cornoiu, a fost amendat absolut gratuit de către prefectul Petre Ungureanu cu 10 milioane de lei vechi. Am aflat că edilul şef din Lăpuşata nu a fost vinovat în nici un fel de fenomenul arderilor necontrolate.

• Se aude că primarul liberal din Brezoi, Robert Schell, se pregăteşte să părăsească barca lui Buican şi Crin Antonescu şi se va „refugia” cu arme şi bagaje la PDL. Deja, primarul Schell a primit un „bonus” de la Guvern de 9 miliarde de lei vechi pentru a se acomoda în cadrul noului partid.

Leave a Response