|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Primarul Neagoie din Ioneşti se foloseşte de biserică în mod imoral pentru a mai prinde un mandat 

• Cu toate că sondajele îl creditează cu doar 15% încredere,

Primarul Neagoie din Ioneşti se foloseşte de biserică în mod imoral pentru a mai prinde un mandat

Duminică, 22 aprilie, primarul comunei Ioneşti, Constantin Neagoie, şi-a lansat în mod neoficial şi cu totul imoral candidatura pentru un nou mandat de edil-şef al localităţii. Locul ales de Neagoie pentru un astfel de eveniment este cu atât mai important pentru că reprezintă un reper moral pentru mulţi români – biserica -, care, în cazul primarului nostru, a luat forma concretă a Bisericii Ioneştii Govorei, din comuna Ioneşti. Aici, primarul Constantin Neagoie a participat la “resfinţirea” acestei biserici, după care s-a pierdut prin mulţime, care, însă, l-a primit cu răceală pe patronul de la Comchim (căpuşa Oltchim-ului). Supărarea oamenilor din Ioneşti a plecat de la faptul că primarul Neagoie a promis că va reamenaja Biserica Ioneştii Govorei din banii proprii, însă până la urmă acesta… s-a răzgândit şi a apelat la fondurile Primăriei Ioneşti. La fel a făcut primarul Constantin Neagoie în septembrie 2008, la câteva luni după ce a fost ales în mod dubios primar al comunei Ioneşti, atunci când a organizat o petrecere cu ocazia Festivalului Toamna Merelor şi a spus public că sponsorizarea s-a făcut din fonduri private. Total fals! Primarul Neagoie i-a păcălit şi atunci pe locuitori pentru că “sponsorizarea” s-a efectuat din banii primăriei, fiind alocaţi în acest sens peste 100 de milioane de lei vechi pentru cumpărarea a trei porci, un tăuraş, un berbecuţ, 200 kilograme de mere, 500 de kilograme de prune borhot şi 33 kilograme de varză albă. Bineînţeles că primarul a făcut aceste achiziţii de la prieteni şi de la rude, uneori la preţuri mult umflate.

Revenind însă la “lansarea” candidaturii lui Constantin Neagoie de la Biserica Ioneştii Govorei, trebuie să spunem că şi aici edilul şef din Ioneşti a insistat pentru aceste amenajări şi renovări ale bisericii pentru că lucrările au fost executate de firma finului său. De fapt, se aude că prin această societate, primarul a executat cele mai multe lucrări la Ioneşti, iar acest lucru este cunoscut de multă lume din comună. Este mai mult decât evident că abuzurile şi faptele la limita penalului nu au trecut neobservate de oamenii din Ioneşti, iar acest lucru este taxat în prezent, când Constantin Neagoie se mai bucură de încrederea a mai puţin de 15% din alegători cu drept de vot. Simţind că îi fuge pământul de sub picioare, Constantin Neagoie s-a apucat să facă înţelegeri subterane cu mai multe forţe politice (mai puţin USL-ul, care l-a aruncat ca pe o măsea stricată), în speranţa că va mai prinde un mandat de primar. Deja, primarul Neagoie a avut mai multe “runde de discuţii” cu senatorul Dorel Jurcan şi cu secretarul de stat Valentin Adrian Iliescu, ambii de la PDL, în vederea susţinerii unei candidaturi comune. Primele efecte ale acestor negocieri au început să se vadă: de Sfintele Paşti, primarul Neagoie a distribuit în comună felicitări în care apar grupate semnăturile lui Dorel Jurcan şi Constantin Neagoie, iar Organizaţia din PDL Ioneşti se pare că nu va desemna un candidat care să se lupte cu Ion Cătănoiu (principalul favorit al sondajelor) şi Constantin Neagoie (care după 10 iunie se va întoarce să aibă mai multă grijă de firma lui favorită Comchim). 

Îi mai reamintim lui Constantin Neagoie, dar şi altora care vor să îl “copieze” pe edilul şef din Ioneşti, că Patriarhia Română a emis la finele lunii martie un comunicat în care se precizează printre altele: “Considerăm că orice încercare de a afilia Biserica unei formaţiuni politice sau de a o pune în opoziţie cu un partid politic este artificială, injustă şi lipsită de credibilitate. Atitudinea statornică de neutralitate politică a Bisericii Ortodoxe Române, dar nu de indiferenţă misionară şi socială a acesteia, este cu atât mai necesară cu cât în societatea românească de astăzi doctrinele diferitelor formaţiuni politice şi alianţele dintre acestea sunt într-o permanentă schimbare. În concluzie, putem afirma că nu doar unii, ci toţi oamenii politici creştini ortodocşi sunt fiii Bisericii, indiferent de opţiunile lor politice, deoarece atitudinea Bisericii în această privinţă este una pastorală, iar nu una politică!”

(Petre Coman)


Leave a Response