|vineri, aprilie 19, 2024
  • Follow Us!

Serbare câmpenească de 1 Mai, la Malul Alb 

Serbare câmpenească de 1 Mai, la Malul Alb

Pe 1 mai, râmnicenii sunt aşteptaţi la o serbare câmpenească organizată în premieră la Malul Alb. Programul manifestării ce va avea loc în frumoasa zonă de la marginea oraşului cuprinde, la debut, un spectacol pentru copii începând cu ora 10.30, urmat de un concert folcloric întins pe şase ore, cu începere de la ora 12.30, în cadrul căruia vor evolua cunoscuţi artişti de muzică populară: Niculina Stiocan, Maria Căpitănescu, Maria Ghinea, Nineta Popa Ionescu, Petrică Mâţu Stoian, Constantin Enceanu, Constantin Măgureanu şi Marius Măgureanu. Va acompania “Taraful Nineta Popa”, iar spectacolul va fi prezentat de Adina Roşca.

Cei ce vor dori să ajungă marţi, 1 mai, la Malul Alb vor avea la dispoziţie mai multe curse speciale ale SC ETA SA, după următorul program: plecări de la Complexul Comercial Hermes (pe traseul str. Lucian Blaga – bd. Pandurilor – str. Mihai Eminescu – Calea lui Traian – str. Republicii – Calea Bucureşti – str. Straubing – Malul Alb) la orele 9.00, 11.00, 13.00, 14.00, 16.00 şi 18.00; plecări de la Malul Alb (pe traseul str. Straubing – str. Republicii – Calea lui Traian – str. Carol I – Calea lui Traian – str. Bogdan Amaru – str. Matache Temelie – str. Pandurilor – str. Luceafărului – Complex Comercial Hermes) la orele 10.00, 12.00, 13.50, 15.00, 17.00 şi 19.00. Cursele de la orele 13.00 şi 13.50 sunt executate de autobuzele care deservesc Linia 6.

Leave a Response