Peste 830 de şomeri au fost selectaţi în vederea susţinerii interviului de angajare
• La Bursa forţei de muncă organizată de AJOFM Vâlcea,
Peste 830 de şomeri au fost selectaţi în vederea susţinerii interviului de angajare
AJOFM Vâlcea a organizat în cursul zilei de vineri 27 aprilie 2012, începând cu ora 9.00, la Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor din stradă Calea lui Traian, nr. 98 – Râmnicu Vâlcea, Bursa generală a locurilor de muncă. Deşi iniţial şi-au anunţat prezenta 51 de angajatori, în Bursa s-au prezentat 55 de societăţi comerciale care au pus la dispoziţia şomerilor 325 locuri de muncă vacante la care s-au adăugat cele 50 de posturi disponibile în reţeaua EURES România. Au fost selectaţi în vederea susţinerii interviului de angajare/probei de lucru un număr de 831 şomeri dintr-un număr total de 3.200 persoane prezente. În afară şomerilor selectaţi pentru interviu, s-au încadrat în munca pe loc, fiind acceptaţi de angajatori un număr de 36 de persoane. O parte dintre cei prezenţi, în special persoane tinere, au fost informaţi şi consiliaţi cu privire la tehnicile de căutare a unui loc de muncă, despre modul de realizare a unui CV sau cum se redactează o scrisoare de intenţie.
Au fost prezenţi şi reprezentanţii mai multor beneficiari de fonduri structurale derulate cu finanţare de la Uniunea Europeană, care au ca obiectiv creşterea gradului de ocupare în judeţul Vâlcea. Printre participanţii la bursa s-au numărat şi 680 de şomeri, din totalul de 1.111 persoane reprezentând grupul ţintă al proiectului POSDRU “O şansă pentru fiecare – formare profesională şi ocupare” ID 78119, implementat de AJOFM Vâlcea în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Primăria Municipiului Drăgăşani şi Consiliul local al Comunei Șuteşti. Toate aceste persoane au avut posibilitatea ca în cadrul Bursei să dialogheze cu angajatorii prezenţi, să depună CV-uri sau scrisori de intenţie şi să stabilească întâlniri ulterioare pentru a fi selectate în vederea încadrării în muncă. Totodată, aceştia au fost consiliaţi şi informaţi de către experţii din proiect cu privire la caracteristicile pieţei muncii locale şi regionale precum şi despre oportunităţile de încadrare în munca în ţara sau în străinătate. Alte alternative ocupaţionale adresate şomerilor au venit din partea Centrul Militar Judeţean Vâlcea pentru cei care doresc să urmeze o carieră militară, dar şi de la compartimentul EURES din cadrul instituţiei noastre, pentru vâlcenii care sunt interersaţi să lucreze în spaţiul Uniunii Europene. “Sunt convins că în perioada imediat următoare, peste 150 de vâlceni se vor încadra în munca în urma acestui eveniment, astfel încât eforturile financiar-organizationale depuse de angajaţii AJOFM Vâlcea să-şi dovedească eficienta. Din păcate, oferta de muncă pe care piaţa locală o poate genera la acest moment nu acoperă în totalitate nevoia de locuri de muncă, însă fiecare şomer care îşi găseşte de lucru cu sprijinul instituţiei noastre reprezintă un fapt pozitiv”, a declarat directorul executiv al AJOFM Vâlcea, Tudor Ștefoane.