|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Serbare câmpenească de 1 Mai, la Malul Alb 

Serbare câmpenească de 1 Mai, la Malul Alb

Pe 1 mai, râmnicenii au luat cu asalt inca de dimineata platoul de la Goranu unde au asistat la o serbare câmpenească organizată în premieră la Malul Alb. Programul manifestării care a avut loc în frumoasa zonă de la marginea oraşului a cuprins, la debut, un spectacol pentru copii începând cu ora 10.30, urmat de un concert folcloric întins pe şase ore, cu începere de la ora 12.30, în cadrul căruia au evoluat cunoscuţi artişti de muzică populară: Niculina Stiocan, Maria Căpitănescu, Maria Ghinea, Nineta Popa Ionescu, Petrică Mâţu Stoian, Constantin Enceanu, Constantin Măgureanu şi Marius Măgureanu. A acompaniat „Taraful Nineta Popa”, iar spectacolul a fost prezentat de Adina Roşca. Serbarea câmpenească de marţi, 1 mai, de la Malul Alb a fost şi ocazia premierii de catre primarul municipiului Ramnicu Valcea domnul Romeo Radulescu, a asociaţiilor de proprietari care s-au înscris la Concursul „Împreună pentru un oraş mai curat” ce s-a desfăşurat în perioada 1 ÔÇô 15 aprilie. În urma departajării pe baza a nu mai puţin de cinci criterii (aspectul spaţiului verde aferent blocului; curăţenia în spaţiul aferent; starea tehnică a terasei şi a subsolului; aspectul faţadei, lucrări de reabilitare termică; aspectul căilor de acces în bloc, casa scării, boxe, uşi, cutii poştale, aviziere), câştigătoare a competiţiei a fost desemnată Asociaţia de Proprietari de la bl. A64 ÔÇô scările A, B, C şi D de pe strada I.C Brătianu din Ostroveni. S-au mai acordat 3 premii II, 5 premii III şi 20 de Menţiuni pentru celelalte asociaţii de proprietari participante. Premiile ce au fost înmânate în cadru festiv în cadrul serbării de pe 1 mai, în jurul orei 12.00, depăşesc valoarea de 40.000 lei şi constau într-un trimmer electric, în foarfeci electrice de tuns gardul viu, în furtune cu tambur pentru udat spaţiile verzi precum şi în truse de curăţenie şi foarfeci pentru tuns copacii.

Leave a Response