|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Sparle si soparle 7 mai 2012 

Sparle si soparle 7 mai 2012

• Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea a decis că, după atâta tevatură pe marginea sistemului sanitar, e cazul să facă puţină ordine prin instituţie. Astfel, la începutul acestui an, CAS Vâlcea a contractat “servicii de curăţenie” în valoare… de peste 4.000 de euro. Iar după ce curăţenia va fi fost făcută, instituţia va fi păzită de 12.000 de euro de către o firmă din Vâlcea, ca urmare a altor servicii achiziţionate în mod direct.

• Apropiata numire a lui Mircea Nadolu în funcţia de prefect al judeţului Vâlcea a încins şi mai mult lupta în USL…. Pesedistul Remus Grigorescu şi liberalul Radu Renga trag puternic sforile pentru a fi numiţi ei în locul lui Petre Ungureanu, opţiuni mult mai bune decât Mircea Nadolu. De numele lui Nadolu se leagă mai multe scandaluri de retrocedări dubioase de păduri prin nordul Vâlcii, pe vremea când era subprefect şi membru în Comisia judeţeană de fond funciar, iar toate “eforturile” sale din perioada 2006-2008 au fost răsplătite cu un teren împădurit pe care l-a primit în proprietate exact prin nordul judeţului. Vom reveni cu detalii!

• Cei de la “Caţavencii” au mirosit că mâncarea servită la un proiect european derulat de Inspectoratul Școlar Vâlcea (alături de cel din Giurgiu) a… început să fie “stricată”. Prin programul intitulat “Program Formare Inovativ – Carieră de Succes în Învăţămîntul Preuniversitar”, cei de la ISJ Vâlcea au organizat chiar şi o licitaţie, pentru achiziţionarea de servicii de catering. Pentru nici mai mult, nici mai puţin decât 370.000 RON, firma Teomarg Consult 2004 SRL din Bucureşti va pune “haleală” la dispoziţia profilor antrenaţi pentru succes în cadrul programului. Or, la aşa masă şi ospăţ, profii mai tineri care participă la proiect ar putea să-şi organizeze chiar nunţile cu ocazia asta. Că doar mâncare moca este, colegii de breaslă au să fie acolo, iar un casetofon şi nişte populară are toată lumea.

• Fostul jurnalist vâlcean, Marius Chivu, şi-a lansat recent excelentul volum “Trei săptămâni în Himalaya”, apărut la Editura Humanitas.

• Din tabloidul “LibertateaÔÇ£ am aflat că interpretul de manele Adi de la Vâlcea a făcut o adevărată pasiune pentru arme, de când a descoperit Airsoftul, jocul care l-a acaparat total. Și pentru că prietenii îi cunosc pasiunea recentă, unul dintre ei i-a făcut o surpriză şi i-a adus un tun, perfect funcţional. Mândru nevoie mare, Adi de la Vâlcea l-a amplasat în mijlocul curţii, acaesta după ce a modificat gardul pentru a-i face loc.

 

Leave a Response