Incendiul de la Spitalul Râmnicu Vâlcea, provocat de o pacientă care a dat foc unui cearceaf
Incendiul de la Spitalul Râmnicu Vâlcea, provocat de o pacientă care a dat foc unui cearceaf
Un incendiu a izbucnit, marţi, la Secţia Psihiatrie a Spitalului Municipal Râmnicu Vâlcea, iar pacienţii internaţi au fost evacuaţi, fără a exista victime.
Incendiul de la Secţia Psihiatrie a Spitalului Municipal Râmnicu Vâlcea a fost provocat de o pacientă care a dat foc unui cearceaf, flăcările cuprinzând apoi o uşă.
Potrivit purtătorului de cuvant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, Octavian State, pagubele au fost evaluate la suma de 1.000 de lei.
El a precizat că în urma incendiului au fost evacuaţi 20 de pacienţi.
„Incendiul a fost iniţiat de o femeie cu afecţiuni psihice, internată în secţie, care a dat foc unui cerceaf aflat în apropierea unei uşi”, a spus reprezentantul ISU.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, focul a fost stins la scurt timp de la sosirea pompierilor, care au împiedicat extinderea incendiului.