|joi, martie 28, 2024
  • Follow Us!

Pasajul Hervil a fost închis circulaţiei rutiere… din cauza inundării 

• Inaugurat în urmă cu patru zile,

Pasajul Hervil a fost închis circulaţiei rutiere… din cauza inundării

Duminică, o ploaie toranţială, de câteva minute, a scos pavelele şi a spălat asfaltul. Circulaţia a mai fost blocată în dreptul Maternităţii Râmnicului şi la Grădina Zoologică. Duminică după amiază de 13 mai, o ploaie torenţială care a durat doar câteva zeci de minute a transformat câteva zone din Râmnicu Vâlcea într-o adevărată Veneţie.Circulaţia rutieră a fost întreruptă în dreptul Pasajului Hervil, cel modernizat şi inaugurat în urmă cu patru zile, pe 10 mai. Ploaia a luat bucăţi din asfaltul proapăt turnat şi câteva pavele din sensul giratoriu, iar pe sub calea ferată nu a mai putut trece nicio maşină, circulaţia rutieră fiind întreruptă. “Loganul acela a rămas în apă şi l-am împins. Apa are mai bine de o jumătate de metru pe sub calea ferată şi nicio maşină nu mai poate trece”, a spus un temerar care s-a aventurat să vadă cât de mare este şuvoiul.

O maşină a poliţiei anunţa şoferii să circule pe alte străzi, iar câţiva muncitori de la Urban aşteptau să treacă “valul” pentu a ieşi din scara unui bloc unde de adăpostiseră. “Nu avem ce face, nu există pompe care să absorbă apa din canalizare, aici la Pasajul Hervil, şi actuala canalizare nu face faţă. După ce va trece ploaia, apa se va absorbi în câteva zeci de minute. Chiar a mai scăzut”, a spus unul dintre ei. “Nu se circulă pe Pasajul Hervil, iar probleme avem în faţa Maternităţii din Râmnicu Vâlcea, unde apa este foarte mare”, a spus ofiţerul de serviciu de la Serviciul Poliţiei Rutiere Vâlcea. “Pompierii au fost solicitaţi să intervină în faţa Grădinii Zoologice, la Maternitate şi la Pasajul Hervil. Suntem pe cod galben până mâine, 14 mai, la ora prânzului”, a spus cpt. Cătălin Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea. Și Pasajul de pe Strada Dacia a fost inundat azi, iar pentru şoferii pe care ploaia îi prinde “dincolo” de calea ferată care întretaie oraşul, devine o problemă destul de serioasă să ajungă în cealaltă parte a Râmnicului.

(www.adevarul.ro)

Leave a Response