|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Reţea de traficanţi de droguri anihilată de procurorii DIICOT Vâlcea 

Reţea de traficanţi de droguri anihilată de procurorii DIICOT Vâlcea

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. au destructurat o reţea de distribuitori de droguri ce acţiona pe raza municipiul Bucureşti.

În perioada aprilie-mai a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. Vâlcea au desfăşurat activităţi complexe reuşind probarea activităţii infracţionale a unei reţele de traficanţi de droguri, ce avea ca preocupare traficul de droguri de risc, pe raza municipiului Bucureşti.

Au fost efectuate cinci percheziţii domiciliare, toate în municipiul Bucureşti, la locuinţele şi reşedinţele a patru suspecţi, respectiv M.G., de 17 ani, M. Răzvan, de 19 ani, A. Andrei, de 19 ani şi F. Alin, de 22 ani, toţi din municipiul Bucureşti.
În urma percheziţiilor au fost ridicate 70 de grame de cannabis pregătite pentru a fi distribuite în vederea consumului, precum şi suma de 3500 lei.
La finalizarea percheziţiilor, persoanele suspecte au fost conduse la sediul Biroului Teritorial al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Vâlcea, iar 3 dintre aceştia au fost arestate preventiv pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc, A. Andrei fiind cercetat în stare de libertate.
Poliţiştii au documentat activitatea infracţională a reţelei profilate pe traficul de droguri de risc timp de 2 luni, stabilind faptul că U. Dragoş se aproviziona cu droguri de risc din judeţul Arad, pe care le distribuia către ceilalţi suspecţi, care ulterior le comercializau în municipiul Bucureşti

Operaţiunea a fost finalizată în ziua de 22 mai a.c., când poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vâlcea, sprijiniţi de Poliţia Autostrăzi, Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti şi Serviciul de Protecţie şi Intervenţie Rapidă Argeş au organizat şi executat o acţiune în localitatea Căteasa, judeţul Argeş, în urma căreia au reuşit prinderea în flagrant a lui Dragoş U., de 24 de ani, din municipiul Bucureşti, în timp ce se întorcea de la Arad.

În urma acţiunii a fost descoperită în portbagajul autoturismului tânărului, într-un geamantan, cantitatea de 4,5 kg de fragmente vegetale de culoare verde-oliv, ambalate în 13 pungi din plastic, care după expertizate s-au dovedit a fi cannabis.
În urma flagrantului, tânărul a fost condus pentru audieri la sediul Biroului Teritorial al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Vâlcea, fiind începută urmărirea penală faţă de acesta pentru săvârşirea infracţiuni de trafic de droguri de risc.

Faţă de Dragoş U. s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Tribunalului Vâlcea cu propunere de arestare preventivă.
Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea şi procurorii D.I.I.C.O.T. continuă cercetările în vederea documentării activităţii infracţionale a tuturor persoanelor implicate.

Leave a Response