Mihaela Mihăilescu, exclusă din Consiliul Local după ce a fost găsită incompatibilă
Mihaela Mihăilescu, exclusă din Consiliul Local după ce a fost găsită incompatibilă
Consilierii locali din Râmnicu Vâlcea au aprobat zilele trecute încetarea mandatului de consilier al doamnei Mihaela Mihăilescu, propusă de către PDL Vâlcea în urmă cu doar două luni. Potrivit prevederilor Legii nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali şi ale regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Local, aprobat prin Hotărârea nr. 228/2009, calitatea de consilier local încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului şi ca urmare a incompatibilităţii cu această calitate. Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 71 din 29 martie 2012 a fost validat mandatul de consilier local al doamnei Mihaela Mihăilescu şi s-a completat componenţa Consiliului Local cu aceasta. Ulterior adoptării acestei hotărâri s-a constatat că doamna Mihaela Mihăilescu este angajat cu contract individual de muncă în cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Râmnicu Vâlcea – Serviciul de Asistenţă Medicală. Potrivit prevederilor art. 88 din Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, funcţia de consilier local este incompatibilă cu calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului judeţean ori al prefecturii din judeţul respectiv.
Pentru clafiricarea stării de incompatibilitate a doamnei Mihaela Mihăilescu, Primăria Râmnicului a solicitat un punct de vedere şi Instituţiei Prefectului judeţul Vâlcea, care prin adresa nr. 600 din 25 aprilie 2012, înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 15169 din 27 aprilie 2012, a comunicat faptul că Mihaela Mihăilescu se află în starea de incompatibilitate prevăzută de legislaţia în vigoare. Deşi, art. 99 din Legea nr. 161/2003 prevede posibilitatea ca alesul local să renunţe în termen de 15 zile la una din funcţiile care creează starea de incompatibilitate, Mihaela Mihăilescu nu a renunţat la nici una din cele două funcţii motiv pentru care s-a decis să se ia act de încetarea de drept, a calităţii de consilier local, înainte de expirarea duratei normale a mandatului. Totodată, prin adresa nr. 7 din 23 mai 2012, înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 18506 din 23 mai 2012, Partidul Democrat Liberal – Organizaţia Municipală Râmnicu Vâlcea a comunicat faptul că nu mai propune nici un candidat pentru funcţia de consilier local în locul doamnei Mihaela Mihăilescu.
(P.C.)